"Actionarii sunt instiintati ca s-a aprobat de catre Consiliul Administratie o distributie semestriala de 12,93 eurocenti pe actiune pentru cele sase luni incheiate la data de 30 iunie 2013 si ca actionarilor li se ofera posibilitatea de a opta intre a primi o restituire de capital printr-o emisiune noua de actiuni NEPI la un pret de emisiune de 4,8 euro pe actiune, raportul fiind de 2.694 de actiuni NEPI noi pentru fiecare 100 de actiuni NEPI detinute la data de inregistrare, 20 septembrie 2013 (restituirea de capital), sau dividendul in numerar, acesta fiind de 12,93 eurocenti pe actiune (dividend in numerar). Actionarii vor primi dividendul in numerar, cu exceptia celor care opteaza pentru restituirea de capital. Restituirea de capital este implementata cu scopul de a oferi actionarilor posibilitatea sa isi majoreze detinerile la NEPI si sa se mentina o flexibilitate in ceea ce priveste resursele de numerar ale companiei", se arata intr-un comunicat transmis, miercuri, de NEPI Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Dividendul de 12,93 eurocenti este cu 15% peste cel acordat pentru primul semestru din 2012, de 11,24 eurocenti, si cu 7,3% peste cel din ultima jumatate a anului trecut, de 12,05 eurocenti.

Dividendul in numerar va fi platit din profitul distribuibil al companiei, in timp ce actiunile care vor fi emise in baza restituiri de capital vor fi finantate prin reducerea unei parti din contul primelor de emisiune al societatii, ceea ce inseamna o reducere a capitalurilor proprii, potrivit NEPI.

Daca niciun actionar nu opteaza pentru primirea restituirii de capital, NEPI va plati dividende de aproape 23,6 milioane euro, insa daca toti actionarii vor decide sa primeasca actiuni noi, compania va emite 4,9 milioane de noi titluri, la un pret de 4,8 euro/actiune, in valoare cumulata de 23,6 milioane euro.

Citeste si:

NEPI a inregistrat in primul semestru un profit atribuibil actionarilor de 21,7 milioane euro, cu 51% peste castigul din perioada similara a anului trecut, de 14,3 milioane euro.

NEPI este primul fond de investitii imobiliare listat la Bursa de Valori Bucuresti, pe segmentul de piata creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul mai este listat la bursele de valori de la Johannesburg (Africa de Sud) si de la Londra, pe segmentul AIM.

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile NEPI la Bursa de la Bucuresti a fost realizata luni, la pretul de 30,4 lei. Calculata la aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a NEPI este de 5,546 miliarde lei (1,249miliarde euro).