In orasele din tara, principalele tranzactii au cumulat anul trecut un volum de 37.377 metri patrati inchiriati, cu 60% mai mult decat in anul 2013 si de peste 7 ori mai mult decat in 2012, iar principalele trei orase de interes au fost Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi, care detin si printre cele mai mari stocuri de spatii de birouri. "Esop a consiliat tranzactionarea unei suprafete totale de aproximativ 4.000 metri patrati, contractata la inceputul acestui an, reprezentand aproximativ 10% din volumul tranzactionat in 2014. De asemenea, am observat ca dupa primul val al dezvoltarii oraselor mari din tara, precum Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi, urmeaza al doilea val de centre universitare, in cadrul Esop deruland in prezent analize si negocieri de inchiriere spatii de birouri in orase precum Craiova, Targoviste si Targu-Mures", a declarat, intr-un comunicat, Alexandru Petrescu, managing partner Esop Consulting, conform Mediafax.

In comparatie cu anul 2013, cand majoritatea tranzactiilor erau generate de companii din domeniul IT&C, 2014 si inceputul lui 2015 a consemnat relocari sau preinchirieri pentru companii din mai multe industrii, precum energie, automotive, industrie, IT&C. Astfel, putem constata diversificarea companiilor ce isi muta zona de interes din Capitala catre principalele orase, pe fondul dezvoltarii de proiecte de calitate si al ofertei superioare de forta de munca. In ceea ce priveste topul oraselor la nivelul intregii tari, orase alese pentru sedii de birouri sau puncte de lucru pentru marile companii, in 2014, pe primul loc se afla Bucurestiul (306.273 metri patrati), pe locul doi Cluj-Napoca (21.090 metri patrati), pe locul trei - Timisoara (11.452 metri patrati), pe locul patru - Iasi (4.100 metri patrati) si pe locul cinci orasul Ploiesti - 735 metri patrati.

Printre marii chiriasi care au ales alte orase decat Capitala se numara Recall, Bombardier, E On, EBS Romania, HP, Accesa si Genpact - care au ales orasul Cluj-Napoca, ZTE, Microsoft, Linde Gaz, Accenture si Continental - care au preferat Timisoara, OSF si GFK au mers la Iasi si Webhelp ce s-a indreptat spre Ploiesti. "In contextul in care motorul acestei dinamici de extindere a multor companii in orasele din tara il constituie nevoia companiilor de a accesa forta de munca competitiva si calificata, credem ca se contureaza o oportunitate - si prioritate totodata - pentru autoritatile locale: dezvoltarea infrastructurii de acces si a mijloacelor de transport public intre orasele mari pe de o parte si localitatile din suburbii sau micile orase din proximitate, pe de alta parte, pentru a asigura un flux constant de forta de munca, pe termen mediu si lung si conservarea in timp a atractivitatii respectivei regiuni in fata angajatorilor", a adaugat Petrescu.