In luna februarie, compania a demarat construirea proiectului imobiliar Green Field. "In viitorul ansamblu vor putea sa locuiasca si sa lucreze circa zece mii de persoane", a afirmat Popp, citat de NewsIn. Compania va ridica o cladire de birouri, in cadrul acestui ansamblu, de 60 de milioane de euro. Pe o suprafata de 5,7 hectare, amplasata in nordul capitalei, compania va ridica 200 de locuinte, dintre care 46 de vile, 34 de case insiruite si 120 de apartamente.

La inceputul lui iunie, fondul de investitii CEERO Greenfield Limited a subscris pentru 89 de unitati locative in ansamblul Green Field, pentru 29,3 milioane de lei. Etapa a doua a Green Field va demara in martie 2008, urmand sa aduca pe piata rezidentiala din Bucuresti 540 de vile si 2.376 de apartamente, pe un teren de 423.000 de metri patrati. Lucrarile la ridicarea ansamblului se vor desfasura pe o perioada de sapte ani. De asemenea, compania a achizitionat un teren de 26 de hectare in zona Ghencea din Bucuresti. "Vrem sa dam un impuls si altor zone decat nordul Bucurestiului", a subliniat Popp.

Aici, Impact va dezvolta un ansamblu de spatii rezidentiale, logistice, birouri si servicii. Circa jumatate din suprafata construita va avea destinatie rezidentiala, urmand ca locuintele sa fie amplasate in cladiri cu parter si unu sau doua etaje, precum si in blocuri cu peste 20 de etaje. Compania va ridica si o cladire de birouri in zona Ghencea, de 40 de milioane de euro.

Pentru achizitionarea terenului din sud-vestul Bucurestiului, compania a contractat un credit de 13 milioane de euro de la Piraeus Bank. "Chiar daca Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat contractarea unui credit de la BCR, ulterior am decis sa facem acest credit la Piraeus Bank," a explicat directorul economic si de dezvoltare al companiei, Carmen Sandulescu. Valoarea finala a investitiilor in acest proiect va fi de circa 150 de milioane de euro.

Citeste si:

Tot in prima parte a acestui an, compania a incheiat lucrarile la cladirea de birouri Construdava I in Pipera, orasul Voluntari. La inceputul lui iunie, cladirea a fost achizitionata de fondul European Property Convergence Company, administrat de compania britanica Charlemagne Capital, in cadrul unei tranzactii de 19 milioane de euro. In prezent, Impact inchiriat circa 1.726 metri patrati de spatiu de birou si 75 de metri patrati de spatiu comercial in cladire.

"Zona Voluntari are un deosebit potential, imobiliar, precum si terenurile necesare dezvoltarii", a remarcat presedintele Impact. Pana la sfarsitul anului vor incepe lucrarile de constructie la cladirile de birouri Construdava II si III. Acestea vor fi amplasate in pipera si vor avea impreuna o suprafata de 10.900 de metri patrati de birou si 6.900 de metri patrati de spatii comerciale. Cladirile vor beneficia de o parcare cu 200 de locuri. Proiectul este intr-o faza inaintata, existand deja toate autorizatiile necesare, iar investitia totala se va ridica la 22 de milioane de euro. Lucrarile se vor desfasura pe o perioada de doi ani.

In luna octombrie, Impact va finaliza ansamblul Azur I, din Bucuresti, inceput in 2004. Acesta se intinde pe 53.500 de metri patrati, este amplasat in zona Pipera din Bucuresti si cuprinde 154 de vile, un centru comercial, un teren de sport, un loc de joaca, spatii verzi si circa 50 de locuri de parcare. De asemenea, in primul trimestru al anului viitor, Impact va incheia lucrarile la proiectul Azur II, demarat in februarie 2005, acesta fiind amplasat pe o suprafata de 42.500 de metri patrati Tot in ultimul trimestru al anului vor incepe si lucrarile pentru proiectul Zenit, din Constanta. Pe un teren de 81.000 de metri patrati, Impact va construi 653 de case, iar proiectul va fi finalizat in 2008, sustin reprezentantii companiei.