Astfel, grupul companiilor de renume international care activeaza in sectorul imobiliar din Romania - Colliers, DTZ Echinoxl, Coldwell Banker Real Estate Corporation, Cushman&Wakefield - este foarte aproape de a pierde un brand international: CB Richard Ellis.

Compania CB Richard Ellis (CBRE), una dintre cele mai mari agentii imbiliare din lume, a decis sa paraseasca piata romaneasca, decizia fiind una strategica si luata de comun acord intre conducerile celor doua parti, a declarat ieri, citat de NewsIn, directorul de marketing al CBRE Romania, Roxana Hapan.

"A fost luata o decizie strategica la nivelul celor doua conduceri, iar detalii despre activitatea noastra le vom anunta oficial in scurt timp. Vom continua totusi sa ducem la bun sfarsit contractele pe care le avem in Romania", a precizat directorul de marketing al CBRE Romania.

Dupa numai cateva ore, Roxana Hapan ne-a declarat inainte de inchiderea editiei ca CB Richard Ellis nu isi inceteaza activitatea pe teritoriul Romaniei. “Dimpotriva, compania este foarte interesata sa isi continue desfasurarea activitatii pe aceasta piata in plina dezvoltare”, a insistat Hapan.

Principalii jucatori din piata de profil sunt Colliers, Eurisko, Regatta, CB Richard Ellis si DTZ Echinox.

Colliers, liderul pietei imobiliare autohtone, vizeaza in 2007 o crestere a cifrei de afaceri pana la 20 milioane dolari, fata de 15 milioane dolari anul trecut.

Citeste si:

Infiintata in 1997, Eurisko a raportat in 2006 o cifra de afaceri de aproximativ 6 milioane de euro, pentru acest an fiind estimata dublarea veniturilor.

Locul trei pe piata de consultanta imobiliara este ocupat de compania Regatta, ale carei venituri s-au ridicat anul trecut la circa 2,8 milioane de euro. In fine, locurile patru si cinci sunt detinute de Euroest si CB Richard Ellis cu incasari de 1,2 milioane si, respectiv, 1,1 milioane de euro.

Chiar daca unul din greii brokerajului imobiliar este pe punctul de a pleca din Romania, un alt jucator recent intrat pe piata autohtona, Coldwell Banker va deschide saptamana viitoare trei birouri locale in tara, dintre care, unul in Capitala.

Cine este CB Richard Ellis

CB Richard Ellis (CBRE) are sediul central in Los Angeles si este unul din liderii de pe piata imobiliara internationala. Compania are aproximativ 17.000 de angajati si ofera servicii proprietarilor, investitorilor si chiriasilor prin cele peste 300 de birouri din 50 de tari. CB Richard Ellis este prezenta pe piata romaneasca din anul 2001, in baza unui contract de franciza.