Cristian Bodea a criticat, joi, intr-o conferinta de presa, "incompetenta" si "superficialitatea" Guvernului pentru ca nu a semnat Acordul de parteneriat cu Comisia Europeana, actul in baza caruia Romania are posibilitatea sa acceseze intre 2014-2020 fonduri europene de 38,9 miliarde de euro, el aratand ca exista minister dedicat fondurilor europene, "cu oameni angajati care fac aceleasi tampenii ca in ultimii ani, cand absorbtia banilor europeni a fost ingreunata de autoritati", potrivit Mediafax.

"Astept ca domnul Ponta sa raspunda in fata natiunii pentru aceasta bataie de joc, pentru aceasta crima impotriva economiei Romaniei. Dansul vrea mariri de pensii, ajutoare pentru plata ratelor bancare, dar noi sugrumam economia si ii refuzam accesul la fondurile europene. Asta este politica socialista. Politica socialista promovata de PSD si de satelitii sai este politica furatului caciulii. Din pacate, politica asta a facut-o Victor Ponta tot anul trecut, in complicitate cu fostul ministru de Finante, care a introdus taxe peste taxe numai ca sa poata spune Ponta ca a dat bani. (...) Victor Ponta a fost asa de ocupat cu acea crestere economica pe care nu o simte nimeni incat si-a bagat picioarele in ele de fonduri europene", a spus senatorul PNL.

El ii cere premierului Ponta sa se gandeasca cine trebuie sa plece din guvern din cauza "acestei inconstiente". "Cetatenii, firmele si institutiile din Romania ar fi trebuit sa aiba acces la fondurile europene pentru exercitiul financiar 2014-2020 din ianuarie 2014, dar incompetenta Guvernului Victor Ponta ne va face sa avem acces la aceste fonduri abia prin 2016. Intrebarea mea directa pentru premierul Romaniei este aceasta: unde sunt banii pentru 2014-2020, de ce Guvernul Romaniei nu a asigurat accesul cetatenilor, firmelor si institutiilor la acesti bani? Si ii cer, datorita acestei inconstiente, ca sa nu zic crime impotriva economiei Romaniei, sa se gandeasca cine trebuie sa plece din guvern: ori ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ori dumnealui, pentru ca cineva trebuie sa plece!", a spus senatorul PNL.

Citeste si:

Bodea a amintit ca inca de anul trecut l-a interpelat in scris pe ministrul Fondurilor Europene, cerand informatii despre pregatirea Acordului de parteneriat cu CE 2014-2020, dar in septembrie acesta i-a raspuns ca "trebuie subliniat ca Romania nu este deloc intarziata din acest punct de vedere, corelandu-se cu calendarul de lucru al CE", pentru ca in decembrie proiectul trimis la Bruxelles sa fie returnat guvernului pe motiv ca este "superficial".

"Eugen Teodorovici trebuie sa-si dea demisia de onoare. Noi am schimbat ministri dupa ce am realizat ca nu si-au facut treaba cum trebuia, ar fi cazul ca si PSD sa-si schimbe garnitura de ministri, ca vom fi la guvernare, ca nu", a adaugat senatorul PNL.