Sindicalistii sustin ca la nivelul managementului RATB sunt oameni politici, nu specialisti, iar acest lucru a dus la o "situatie deosebit de grava". Presedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucuresti (STB), Vasile Petrariu, a declarat, joi, ca in ultimii patru ani, RATB a avut cinci directori generali, iar din 2014 este condusa de un director interimar, aceeasi fluctuatie fiind si in Consiliul de Administratie, potrivit Mediafax.

"Acelasi lucru se intampla si la nivelul Consiliului de Administratie, care ieri a fost revocat in cadrul CGMB, fiind numit un nou Consiliu de Administratie, urmand ca in perioada urmatoare sa parcurga procedurile prevazute de lege. Chiar daca legislatia a fost modificata in sensul numirii managerilor prin concurs, este de notorietate faptul ca politicul este cel care stabileste, pana la urma, conducerea unei societati, inclusiv la RATB. Aceasta instabilitate manageriala este intretinuta ca urmare a jocurilor politice din cadrul CGMB, care schimba Consiliile de Administratie si Conducerea Executiva ori de cate ori se schimba majoritatea in CGMB", a precizat Petrariu.

Liderul sindical a cerut autoritatilor sa inceteze "experimentele manageriale ale RATB" si sa numeasca specialisti in domeniu, care sa inteleaga ca subfinantarea constanta are consecinte grave asupra sigurantei cetatenilor. "Noi avem impresia ca, in mod premeditat, autoritatile vor sa aduca aceasta Regie in faliment. Sunt tot felul de interese, dar vrem sa atragem atentia Consiliului General al Municipiului Bucuresti, primarului general si Consiliului de Administratie ca stam pe un butoi cu pulbere si vom ajunge sa nu mai avem cum sa iesim pe traseu. Trebuie sa fie un semnal de alarma pentru toata lumea faptul ca este o mare problema din punct de vedere al sigurantei circulatiei", a precizat presedintele executiv al STB.

Sindicalistii spun ca, in fiecare zi, intre 80 si 100 de autovehicule din parcul auto al RATB nu pot fi scoase pe traseu. "119 autobuze, 13 troleibuze si 15 tramvaie se retrag zilnic cu defecte tehnice. Probleme sunt si la calea de rulare a tramvaielor. Din 146 de macazuri, 30 sunt functionale. Uzura parcului de tramvaie este de 83 la suta, unele dintre ele avand peste 40 de ani, iar uzura troleibuzelor este de 93 la suta", a spus liderul sindical.

Citeste si:

Sindicalistii amintesc ca in ultimii ani nu s-a achizitionat niciun troleibuz si situatia nu este mai buna nici in cazul autobuzelor. In aceste conditii, sindicalistii spun ca soferii ar putea refuza sa mai iasa pe traseu, nu dintr-un exces de zel, ci pentru ca le este frica sa circule, stiind ca nu este asigurata siguranta lor si a calatorilor.

"Somam in mod public membrii CGMB, dar si pe primarul general, Sorin Oprescu, sa-si precizeze pozitia cu privire la deciziile legate de RATB. (...) Pentru a putea fi evitate actiunile extreme de protest, care pot genera un conflict de munca ce ar afecta cetatenii, STB atrage atentia asupra necesitatii luarii unor masuri urgente", a mai spus Petrariu. Consilierii generali i-au revocat, miercuri, in sedinta extraordinara, pe membrii consiliilor de administratie de la Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice si Regia Autonoma de Transport Bucuresti si au validat consilii noi.

Noul Consiliu de Administratie al RATB a fost votat cu 32 de voturi "pentru" si ii are in componenta pe Radu Dumitru, Dorel Macovei, Ovidiu Pirvut, Marin Popescu, care faceau si anterior parte din CA, alaturi de noii membri Tudor Tanasescu si Radu Orzata.