Directorul Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas, Hegyi Barna, a declarat presei, astazi, ca in zona de protectie integrala a parcului a izbucnit, joi, un incendiu, din cauza unei tigari aprinse aruncate, cel mai probabil, de un turist. "Arde o suprafata forestiera, pasuni subalpine sub Varful Hasmasu Mare. Cel mai probabil, cineva a aruncat o tigara in prapastie si s-a aprins, iar focul se propaga de jos in sus. Am fost primii acolo, iar dupa aceea au venit voluntari, membrii composesoratului, pompierii, aproximativ 20 de persoane", a spus Hegyi Barna, scrie Mediafax.

El a precizat ca, in urma interventiilor, incendiul a fost stins, ramanand doar cateva cioate fumegande, insa, din cauza unor focare ascunse intre stanci, a reizbucnit. "S-a reaprins si se intervine din nou. Nu este apa in zona si nici nu este accesibila vehiculelor. Ne putem apropia doar la un kilometru si caram apa cu spatele. Focul urca, a ajuns la marginea prapastiei si este foarte aproape de marginea ei. Este o fasie subtire pe margine, unde focul trebuie tinut sub control", a precizat Hegyi Barna.

Reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Harghita au precizat, la randul lor, ca incendiul se desfasoara in zona de varf a masivului, intre Piatra Singuratica si Hasmasu Mare, pe o suprafata de aproape un hectar, foarte greu accesibila. Potrivit acestora, joi au intervenit patru subofiteri de la Garda de Interventie Balan, Servicul voluntar pentru situatii de urgenta al comunei Sandominic, reprezentanti ai composesoratului si reprezentanti ai Parcului National.

Citeste si:

"Incendiul se manifesta exact pe varf, unde sunt multe stanci. Au ars cioate, vegetatie uscata si cativa brazi izolati. Ieri (joi - n.r.) s-a stins, dar au ramas cateva cioate izolate care peste noapte au fost supravegheate de angajati ai parcului. Astazi (vineri - n.r.), la ora 4.50, au plecat din nou subofiteri de la ISU", a spus ofiterul de serviciu de la dispeceratul ISU Harghita.

Interventia este ingreunata din cauza accesului dificil, fortele de interventie fiind nevoite sa se deplaseze pe jos aproximativ doua ore si jumatate, iar apa nu se poate cara decat in rucsacuri.n Pompierii fac cercetari pentru a stabili cauza exacta a incendiului.