Pana in prezent, in urma concursurilor desfasurate pentru incadrarea din sursa externa s-au incadrat peste 2.200 de noi angajati - 1.707 politisti din sursa externa si 516 prin rechemarea in activitate, urmand ca in luna iulie sa fie incadrati 1.455 ofiteri si agenti, reprezentand promotia acestui an a scolilor MAI, se arata intr-un comunicat al ministerului, scrie News.ro.

Cu toate acestea, numarul angajatilor MAI care au solicitat iesirea la pensie in acest an depaseste 5.000 de cadre, ceea ce presupune initierea rapida a celorlalte etape de incadrari, atat de specialisti, cat si de politisti din sursa externa, precizeaza MAI.

In acest sens, pentru locurile ramase neocupate in urma concursurilor vor fi organizate alte concursuri in aceasta vara. Ministrul Afacerilor Interne, Petre Toba, a avut, joi, o intalnire cu membrii din conducerea sindicatelor reprezentative la nivelul MAI, in care s-au trecut in revista prioritatile ministerului pentru perioada imediat urmatoare.

Una din temele discutiilor a vizat gestionarea perioadei ramase pana la alegerile locale, ministrul anuntand ca, la aceste alegeri, intregul personal care se va afla in paza sectiilor de votare va primi indemnizatia pentru cheltuieli de protocol pentru ziua alegerilor, in mod asemanator cu toti cei implicati in activitatile din sectiile de votare (membrii birourilor electorale de circumscriptie si ai birourilor electorale ai sectiilor de votare, personalul tehnic auxiliar, statisticienii si operatorii de calculator).

Citeste si:

Reprezentantii sindicatelor au fost anuntati ca, pentru perioada de vara, MAI a reabilitat cele doua hoteluri de pe litoral, care in prezent ofera conditii mult mai bune de cazare si servire a mesei, iar in scurt timp va fi initiat un proiect de act normativ pentru transformarea unitatii de jandarmi din Tasnad intr-un centru de tratament destinat angajatilor MAI.

Pentru deservirea acestui centru, dar si pentru nevoile celorlalte centre medicale ale MAI, vor fi desfasurate concursuri pentru incadrarea de medici si personal sanitar.

In acelasi domeniu al investitiilor realizate de MAI, ministrul Petre Toba a anuntat ca au fost reabilitate 126 de posturi de politie comunala de la inceputul anului si pana in prezent, iar in perioada urmatoare vor fi achizitionate si mai multe autospeciale destinate muncii operative. Totodata, ministrul afacerilor interne a anuntat ca au inceput demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru arestul suprateran din Bucuresti.