Sunteti considerat producator de programe pentru calculator. Statul român stie sa-si rasplateasca premiantii.

Avem o noua lege care pune softistii aiurea pe drumuri. E genul de situatie care îi face pe unii sa creada ca, orice ar fi fost înainte, era mai bine decât acum.

Dupa fapta si rasplata

Ordonanta nr. 25 din 2006, privind întarirea capacitatii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, a intrat în vigoare la 1 martie 2006. Potrivit expunerii de motive care a însotit adoptarea ordonantei de catre Guvern, modificarile vizeaza, pe de o parte, clarificarea atributiilor ORDA, îndeosebi prin largirea competentelor pentru lupta împotriva pirateriei, iar, pe de alta parte, transpunerea directivelor Uniunii Europene din domeniu, existente pâna la acea data.
Printre altele, noul act ii obliga pe toti producatorii, importatorii, distribuitorii si comerciantii de programe pentru calculator sa-si înscrie programele în Registrul National al Programelor pentru Calculator (RNPC). Documentul impune amenzi serioase pentru cei care nu respecta aceste obligatii.

Noul normativ abroga o lege mai veche: Ordonanta nr. 124 din 2000, pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor si drepturile conexe. Aceasta stabilea clar ca doar „producerea programelor în vederea comercializarii“ era de natura a determina producatorul sa se înscrie în RNPC. În schimb, noua reglementare „uita“ sa mai aminteasca scopul producerii programelor atunci când obliga producatorul sa se înregistreze. Prin urmare, reprezinta obiect al înregistrarii si programele produse pentru propriile companii ori programele gratuite.

Confuzia se produce chiar de la ghiseul ori telefonul de relatii cu clientii al ORDA. Orice întrebare are un raspuns prestabilit: „Inregistrati orice“. Cu alte cuvinte, orice producator al unui software este obligat sa-si înregistreze creatia, altfel este pasibil de amenzi curios de mari. În acest sens, ordonanta nu mai e neclara: „Neînregistrarea sau neînscrierea în registrele nationale administrate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, conform prevederilor prezentei ordonante, se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON)“.

Inamicul public pentru drepturile de autor

Ce este, mai exact, un program pentru calculator? Consiliul European a elaborat, în 1991, Directiva 91/250/ CEE, privind protectia juridica a programelor pentru calculator. Aceasta defineste programele pentru calculator ca fiind „ansamble de instructiuni destinate a permite executarea unor functii de catre un sistem de procesare a informatiilor, denumit calculator“. O definitie similara formulase anterior Organizatia Mondiala pentru Proprietate Intelectuala, în 1978.

În România, actul care ar fi trebuit sa defineasca programul pentru calculator, adica Legea nr. 8 din 1996 (privind dreptul de autor si drepturile conexe), se multumeste doar sa identifice elementele unui program pentru calculator care fac obiectul protectiei: „Produsele expresie a unui program, programele de aplicatie si sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursa sau cod-obiect, materialul de conceptie pregatitor, precum si manualele“.
Ajungem astfel la o situatie tensionata, în care aplicarea legii este legata de modul în care ORDA întelege sa defineasca termenul de „program pentru calculator“. Se lasa locul unor posibile abuzuri. În fond, prin program pentru calculator se poate întelege, în aceeasi masura, atât o aplicatie gen Microsoft Office, cat si o aplicatie web-based (aplicatie accesibila prin intermediul Internetului), de tipul unui webmail sau al unui Content Management System. Or, astfel de aplicatii sunt dezvoltate de majoritatea companiilor cu specific IT din România.

Citeste si:

Multi contravenienti

Statistici din 2005, date publicitatii de catre ANIS (Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii), spun ca doar în Bucuresti ar exista peste 3.000 de companii specializate în dezvoltarea de solutii informatice. Numarul national al acestor companii poate fi astfel aproximat ca fiind cel putin dublu. În acest context, website-ul www.orda.ro precizeaza ca numarul programelor înregistrate pâna acum în RNPC este de 6.926. Potrivit aceleiasi surse, numarul societatilor comerciale care si-au înregistrat programe în RNPC pâna la acest moment este de 1.801.

Asadar, o parte importanta a producatorilor de programe pentru calculator din România sunt în ilegalitate. La orice moment al zilei, inspectorii ORDA pot organiza actiuni de verificare a respectarii prevederilor legii, împreuna cu reprezentanti ai politiei, Garzii Financiare si ai jandarmeriei, care au atributii de control. Se pot aplica amenzi usturatoare pentru nerespectarea legii. Unele companii pot avea noroc, daca programul a fost produs de un informatician binevoitor, care a muncit fara bani si despre care compania controlata nu mai stie nimic. În aceste cazuri, organul care controleaza este pus în fata unor acuzatii greu de probat.

Procedura de inregistrare

Va sfatuim deci sa intrati în legalitate daca detineti o companie care produce software. Va prezentam mai jos formalitatile pe care trebuie sa le urmati pentru a înregistra un program pentru calculator in RNPC.
Veti începe prin a completa o cerere, care trebuie însotita de anumite documente.

Pentru societatile comerciale:

a) cópii ale documentelor legale de constituire a societatii si, daca este cazul, toate modificarile intervenite pâna la data solicitarii înregistrarii;
b) copia certificatului de înregistrare la oficiul registrului comertului, precum si certificatele de înscriere de mentiuni, daca este cazul;
c) cazierele judiciare ale administratorilor.
Pentru persoanele fizice autorizate si asociatiile familiale care desfasoara activitati comerciale:
a) copia autorizatiei eliberate de primarul competent, din care sa rezulte activitatile pe care persoana fizica sau asociatia familiala le desfasoara în domeniu, codificate conform CAEN;
b) copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comertului si a certificatelor de înscriere de mentiuni, daca este cazul;
c) cazierul judiciar al persoanei fizice autorizate sau al membrilor asociatiei familiale, în original.

Dupa verificarea existentei documentelor de mai sus, ORDA elibereaza solicitantilor, teoretic în termen de 5 zile lucratoare pentru cererile transmise online (dar n-am reusit sa gasim pe website-ul ORDA o astfel de metoda) si în termen de 20 de zile lucratoare pentru cererile depuse la sediul ORDA, un certificat de înregistrare în Registrul national al programelor pentru calculator. Durata de valabilitate a certificatului este de un an de la data emiterii acestuia.De asemenea, persoanele fizice sau juridice înregistrate în registrele nationale administrate de ORDA sunt obligate sa detina la fiecare punct de lucru certificatul de înregistrare, în original sau în copie.