Brazilia este un stat cunoscut de romani mai ales „din auzite” si din documentare. Filmul premiat cu Oscar „Cidade de Deus” scoate in evidenta o alta latura a celui mai mare stat din America de Sud, o lumina a saraciei, a criminalitatii ridicate, a drogurilor si violentei.

Unii se gandesc poate la frumoasele mulatre de pe Copacabana, una dintre cele mai renumite plaje din lume sau la statuia lui Cristo Redentor din metropola Rio de Janeiro, Iisus ce poate fi vazut din orice unghi al orasului si strajuieste deasupra lui.

Nu iti sunt nici pe departe suficiente doar 10 zile pentru a vizita toate acestea pe indelete, dar sunt suficiente pentru a iti face cateva opinii, a discuta cu oamenii, a lua pulsul uneia dintre tarile care evolueaza cel mai rapid, alaturi de China si India.

Economia Braziliei este in prezent a sasea cea mai puternica dupa PIB si in curand va deveni a cincea putere in lume din acest punct de vedere. Este totodata unul dintre cele 17 „state megadiverse”, gazduind o varietate impresionanta de fauna, flora, imagini salbatice si inca neatinse de om.

Totodata insa Brazilia este cunoscuta si din cauza zonelor marginase, foarte sarace, lipite oraselor mari – favelele. Pana recent, aceste favele erau conduse autoritar de mafie si dealeri de droguri. Intrai acolo si nu aveai niciun fel de garantie ca mai iesi cu viata. In 2002, in favela Vila Cruzeiro ce urma sa o vizitez, a fost ucis cu cruzime unul dintre cei mai apreciati jurnalisti sud-americani.

$ao Paulo - orasul bogatiilor si al extremelor

Am pornit in Brazilia din Frankfurt cu compania aeriana TAM, in anii '80 o companie aeriana ce efectua zboruri exclusiv interne in statul din America de Sud. Serviciile companiei aeriene sunt comparabile cu ale oricarei linii cunoscute. Am avut timp in cele 12 ore de zbor sa studiez temeinic un dictionar roman-portughez, sa citesc cate ceva despre istoria statului ce urma sa vizitez.

Odata ajuns in Sao Paulo, la aeroportul Guarulhos International gasesti usor o casa de schimb. Doi reali sunt echivalentul a circa 1 dolar american. Taxiul din aeroport pana in centrul orasului costa circa 120 de reali (60 de dolari), avand insa la dispozitie si autobuze mai ieftine. Atentie la ce taxi iei, atat de la aeroport cat si in oras – uite-te cu atentie la placile de inmatriculare, la identitatea taximetristului si insemnele de pe masina.

Nu am fost deloc impresionat la o prima vedere de Sao Paulo. Periferia orasului este murdara, graffiti-uri pe aproape toate cladirile si gardurile. Case fara geamuri, zone industriale paraginite, oameni murdari. Imaginea contrasta puternic cu ceea ce citisem/auzisem inainte de calatorie.

M-am cazat aproape de Avenida Paulista, renumita strada a „lorzilor cafelei”, oameni ce s-au imbogatit de pe urma agriculturii, comertului, afacerilor. Este strada pe care nu trebuie sa o ratezi daca vrei sa vizitezi Sao Paulo, metropola ce cuprinde 20 de milioane de locuitori, cel mai mare oras din Brazilia.

Orasul este unul foarte scump, fiind clasat in top 10 cele mai scumpe orase din lume, conform Mercer Worldwide Cost of Living 2011. Intr-adevar, mergand pe Avenida Paulista, cea mai luxoasa strada din Sao Paulo, am realizat de ce – un simplu tricou, fara nimic inscriptionat sau ceva special costa echivalentul a circa 200-250 de lei. Cladirile sunt insa impresionante, chiar daca nu zgarie- nori. Acolo locuiesc unii dintre cei mai bogati oameni ai Americii de Sud si, la un moment dat, am vazut si un elicopter aterizand pe terasa unei cladiri – probabil mijloc de transport uzual pentru milionarii din zona.

Iesind insa de pe strada principala si mergand spre centrul orasului, am fost lovit imediat de saracie. Notele discordante sunt evidente. M-am laudat in gand ca nu am luat cu mine aparatul foto si o suma mai mare de bani atunci cand am trecut prin unele zone care pareau si sigur si erau rau-famate. Grupuri de negri, imbracati saracacios, ma tintuiau cu privirea, calculandu-mi parca „greutatea in aur”. Am grabit pasul spre centru, incercand sa par „de-al locului”.

Am fost usurat cand am nimerit intr-un spatiu deschis si am vazut doi politisti ce isi beau linistiti cafeaua (care, in mod ciudat, costa similar cu cea importata in Romania). I-am intrebat cum ajung in centrul orasului, nu au inteles ce le-am zis in engleza, am rupt-o pe spaniola si mi-au aratat cu degetul. Urma sa aflu ca in Brazilia spre deosebire de majoritatea altor state, ei nu pun atat de mult pret pe centrul oraselor. Si, intr-adevar, este „un downtown” degradat, cu bisnitari ce vand „chinezarii”, un parc murdar, un mall saracacios unde majoritatea magazinelor erau inchise.

Sao Paulo este insa un loc unde poti degusta in restaurante stradale mancare tipic braziliana dar si cubaneza, mexicana sau spaniola. Desi mare parte dintre ele sunt saracacioase, mancarea este foarte buna si destul de ieftina – echivalentul a 30 de lei „te satura”, daca nu te duci pe Av. Paulista. De incercat de asemenea si nuca de cocos, gaurita la fata locului si cu pai in ea. Taie setea aproape imediat si reuseste parca sa scada temperatura foarte ridicata din Brazilia – in aceasta perioada a anului temperaturile depasesc la soare 30 de grade celsius.

O bere costa intre 5-10 reali iar la renumite „churrascarias” un meniu „mananci cat poti” se ridica la 110-130 reali. Churrascariile sunt restaurante unde chelnerii vin la tine cu sulite de carne din care tu alegi ce vrei sa mananci si cat. Sunt peste 15 tipuri de carne, plus bufet suedez cu salate, aperitive sau chiar specialitati *japoneze (sushi).

Am stat trei zile in Sao Paulo si, desi am incercat sa descopar frumusetile orasului, exceptand un parc de mici dimensiuni ce imita satisfacator jungla amazoniana (situat pe Av. Paulista) si cateva magazine specifice Americii de Sud, nu am gasit ceva de care sa fiu cu adevarat uimit si incantat. Sao Paulo ar trebui denumit de fapt $ao Paulo, orasul celor bogati si imbogatiti si orasul saracilor, ce acopera majoritatea spatiului.

Rio de Janeiro - peisaje impresionante

Entuziasmul imi scazuse dupa ce am vizitat Sao Paulo asa ca m-am urcat in avion si am pornit, cu ceva mai putina tragere de inima, spre Rio de Janeiro.

A fost de departe cea mai spectaculoasa aterizare pe care am experimentat-o si ranjetul mi-a revenit pe chip. Manevre complexe, zbor paralel cu Podul Niteroi (13,2 km lungime, unul dintre cele mai mari din lume), franare pana la 250 km/h la doar 300 de metri inaltime si aterizare „la limita” pe aeroportul Santos Dumont, din Guanabara Bay, in timp ce nave de diferite marimi se aliniau la mare apropiere de avion.

Cum am iesit din aeroport am inteles de ce Rio de Janeiro este cel mai vizitat oras din emisfera sudica, cunoscut pentru carnaval, samba, plajele enorme precum Copacabana, Barra da Tijuca sau Leblon. Gigantica statuie a lui Iisus Mantuitorul (Cristo Redentor), cu bratele de piatra vegheaza deasupra metropolei de 6,3 milioane de oameni (al 26-lea cel mai mare oras din lume) iar Pao de Acucar (Painea de Zahar), la 400 de metri inaltime, simt ca ofera un peisaj deosebit asupra orasului.

Am ajuns seara in Rio dar orasul vuia a activitate. Plaja de la Copacabana era plina, tineri si batrani deopotriva alergau pe nisip sau pe pistele speciale, voleiul este la mare cautare iar altii inotau in apele Oceanului. Tot pe Copacabana la orele serii puteti vizita unul dintre cele mai mari bazaruri din oras in aer liber, loc unde comerciantii isi intind produsele si asteapta rabdatori clientii.

M-am apropiat de ei cu o oarecare reticenta, auzind povesti cum ca vanzatorii ar fi foarte sacaitor. Nici vorba de asa ceva, am fost lasat in pace si doar cand doream sa aflu informatii despre un oarecare produs intrau in vorba cu mine. Preturile nu sunt mari in Rio de Janeiro comparat cu Sao Paulo, apropiindu-se de cele din Romania.

De pe oricare din hotelurile din apropierea Copacabana puteti admira intreaga plaja, masinile ce strabat strada cu trei benzi pe sens (aglomerata la refuz la orele de varf), o priveliste impresionanta (vezi foto).

Pentru a vedea insa cel mai bine intinderea Rio de Janeiro, alege sa mergi ori pe Corcovado (locul unde se afla statuia lui Iisus) ori pe Pao de Acucar. Am ales al doilea varf, datorita apropierii mai mari de Copacabana.

Desi nu are o inaltime mare (doar ~400 de metri), varful se afla printre nori si in jurul lui se invart vulturi. Urcarea, in doua etape, se realizeaza cu telecabine si un drum dus-intors costa 54 reali (circa 15 euro). Peisajul este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase si diverse din lume – intinderea Oceanului de necuprins, golfuri, insule, in departare statuia lui Iisus, verdele naturii, orasul intins si plajele galbene creaza o panorama de nedescris. Desi pare un varf de mici dimensiuni, Pao de Acucar gazduieste si o mica gradina zoologica, locuri de promenada, restaurante si magazine de souveniruri (la prreturi ridicate). Daca te afli in Rio, nu rata Pao de Acucar.

Infrastructura orasului este deja foarte bine pusa la punct si autoritatile locale si guvernul fac eforturi consistente, vizibile deja, pentru a pune la punct orasul pentru Olimpiada de Vara din 2016 ce va avea loc in metropola Rio. Este prima oara cand o tara din America de Sud gazduieste competitia si cetatenii tarii sunt foarte mandri de aceasta onoare. Stadionul Maracana, de dimensiuni impresionante, va gazdui de asemenea finala meciului din Campionatul European de Fotbal din 2014.

Un loc unde poti manca copios, o Churrascarie cunoscuta pe plan local si vizitata si de jucatorii de fotbal Ronaldo si Ronaldinho, este Porcao.

Favela Vila Cruzeiro - unde un jurnalist a fost ucis

Una dintre cele mai mari favele din Brazilia, cu circa 60.000 de locuitori, Vila Cruzeiro era pana acum doi ani „leaganul” dealer-ilor de droguri, prostitutiei si traficului de arme. Desi polita realiza raiduri, capeteniile favelelor isi trimiteau aghiotantii si nu rareori oameni erau impuscati mortal. Un loc unde intrai dar nu erai deloc sigur daca ieseai viu.

In 2010 guvernul Braziliei a realizat un atac concertat surpriza asupra favelelor, intrand, efectiv, cu tancurile pentru a pacifica regiunile defavorizate, centre ale saraciei. Favela Vila Cruzeiro a fost napadita de soldati armati, masini blindate, tancuri. Infractorii au incercat sa fuga pe un deal, pentru a se ascunde, insa armata a trimis elicoptere si cine nu se preda era impuscat pe loc.

Citeste si:

Doi ani mai tarziu, zona este considerata „pacificata”, dealerii de droguri incetandu-si activitatea. 520 de politisti stationeaza permanent in regiune. Inainte de atacul in forta al armatei, niciun grup organizat nu era in siguranta in zona. In prezent insa, se incearca recivilizarea si educarea cetatenilor din regiune. Printre casele extrem de sarace, multe dintre ele fara acoperis, strazile stramte si prauite, pot fi vazute semne ale civilizatiei. Printre ele, prima scoala cu Internet din regiune, sala de muzica si paza privata – o initiativa a Telefonica, Ericsson si sustinuta de guvernul Braziliei. Initiative similare, de educare a tinerilor din favele, vor avea loc, treptat, in toate favelele.

Peisajul este insa cel putin deprimant si in ciuda „pacificarii”, nu este recomandat sa te aventurezi pe acele strazi, cu atat mai putin noaptea. Oamenii se uita prelung la tine si pe chipurile lor se citeste greutatea, tristetea, chiar si in cei mai tineri. Guvernul ofera ajutoare sociale, insa acestea nu sunt de ajuns decat pentru o existenta la limita. (vezi foto).

Nu am indraznit sa ma departez mult de grupul organizat cu care am intrat in favela, atragandu-ni-se atentia (de parca mai era nevoie) sa avem grija de lucrurile noastre tot timpul. Fotografiile spun insa totul. Va veni insa in mod sigur si ziua cand favelele vor deveni un loc sigur si cladirile vechi vor fi inlocuite cu altele noi. Guvernul Braziliei are un program de miliarde de dolari in urma caruia urmareste sa construiasca mii de case in diferite zone ale tarii pentru a-i adaposti, in conditii mai umane, pe cei defavorizati. Primele semne le-am vazut in Amazon, in Vila Cruzeiro.

Per total, Rio de Janeiro este unul dintre orasele pe care nu ai voie sa le ratezi daca te afli in Brazilia. Turismul este foarte dezvoltat in regiune, peisajul este foarte diferit, preturile acceptabile iar daca nu te aventurezi mult in larg, poti face oricand baie in Ocean.

Amazonul si impresionantele intinderi de ape si jungla

Din Rio de Janeiro poti lua avionul spre micul oras Santerem. Fiind o localitate cu putini locuitori, avionul face cel putin doua escale in alte orase, pentru a mai lua pasageri. Zborul dureaza per total in jur de opt ore, pretul biletului fiind foarte piperat. Aterizarea se face pe aeroportul adiacent orasului Santerem. Doua-trei piste, o banda rulanta pe care vin bagajele, niciun check-out si doar o mana de angajati, usor plictisiti si batuti de un soare demn de cele mai calduroase zile de vara in Romania. Apoi iei masina si intri in oras si apoi direct in jungla.

M-am cazat la o ora distanta de mers cu masina de orasul Santerem, pe marginea raului Tapajos - mai degraba un fluviu ce se varza in Amazon dupa ce parcurge aproape 2000 de km. Peisajul este deosebit, plaja si un mic golf format de rau ce creste debitul „fluviului rege” al lumii. La orizont, cat cuprinzi cu ochii, paduri nesfarsite.

Amazonul este de departe fluviul cu cel mai mare debit – cumulat, debitul de varsare al urmatoarelor sapte rauri echivaleaza cu cel al Amazonului in Oceaul Pacific. Amazonul varsa in Ocean pana la 300.000 de metri cubi de apa, schimband practic culoarea Oceanului pe o raza de sute de kilometri. Bazinul Amazonului acopera aproximativ 30% din suprafata Americii de Sud, echivalentul a peste 7 milioane de kilometri patrati. Fluviul este alimentat de multiple rauri, printre care se numara si Tapajos, rau cu o latime medie de circa 10 km.

Pe langa fauna si flora impresionante, in Amazon locuiesc insa si 6 milioane de oameni, 2 milioane dintre ei pe marginile raurilor si fluviului ce da nume regiunii.

Am luat vaporul si dupa circa cinci ore de mers m-am apropiat de una dintre aceste comunitati, situate pe partea de vest a Tapajos – comunitatea Suruaca. Nefiind sezonul ploios, raul cu o latime in acea zona de circa 35 de kilometri avea mult mai putin, astfel incat vaporul a trebuit sa opreasca la circa 1,5 km distanta de mal. Tapajos avea acolo sub 1,5 m adancime.

Am traversat distanta prin apa, dupa ce am fost asigurat ca nu sunt pesti piranha. O aventura inedita si placuta, avand in vedere faptul ca apa, desi nu limpede, era foarte calda.

Comunitatea nu este „ca in filme”. Ma asteptam poate sa vad copii mai mult dezbracati, oameni saraci, curiosi de vizita, dar lucrurile nu stau deloc asa, la o distanta totusi relativ mica de ceea ce noi numim, generic, „civilizatie”.

Suruaca are circa 400-450 de locuitori. Multi adulti lucreaza in oras si trimit copiilor/familiilor de acolo bunuri – mancare, haine dar si biciclete sau jucarii. Comunitatea are curent electric pe baza de generatoare insa acestea nu sunt suficiente pentru a mentine frigidere sau televizoare. Asa ca locuitorii o folosesc doar sporadic pentru a lumina anumite cladiri si unicul televizor al satucului unde, seara, dupa lasarea intunericului, se aduna mare parte din ei si se uita la o telenovela sau film. De asemenea Suruaca are si un radio care merge aproape continuu si, astfel, tot satul este obligat sa asculte acelasi post de radio. Nimeni nu pare insa nemultumit.

Mai nou, guvernul Braziliei, alaturi de Ericsson si Telefonica ( operator telecom lider de piata in Brazilia) au instalat in catun o antena ce permite acoperire 3G in regiune astfel incat locuitorii pot vorbi si la telefon. „Nu este filantropie, este un business. Desi initial Telefonica era reticenta in a pune la dispozitia amazonienilor acoperire 3G, in 6 luni a reusit recuperarea investitiei”, spune Carla Belitardo, brand management and sustenaibility director, Latin America. Mai multe mii de oameni beneficiaza astfel de Internet chiar in apropierea Amazonului, lucru incredibil acum putin timp.

Am fost intampinati cu un cantec local, interpretat de batranii satului si de copii. Apoi „m-am invartit” prin imprejurimi, indraznind sa intru si putin in jungla. Extrem de deasa si, asa cum ma asteptam, plina de vietati. Fosnituri si sunete de pasari si animale tot timpul. Mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o in copilarie, „I-a inghitit padurea”. Nu mi se pare deloc un lucru imposibil si imi imaginez ca daca merg doar 200 de metri in padurea deasa, te poti usor rataci. Pe la picioare imi fuge o soparla si, dintr-un copac, curioasa, se uita la mine o mica maimuta. Ma intorc pe cararea stramta unde ma intampina, colorat si plin de viata, un fluture gigantic. In stanga mea, o padure de bambus. Imi aduc aminte de filmul „Naufragiatul”, cu Tom Hanks, si cum a realizat el o pluta (si) cu ajutorul bambusului. Intr-adevar, solide si inalte.

Intru in vorba, prin semne mai ales, cu cativa membri ai comunitatii. Un batran poarta mandru un tricou pe care scrie „Bad boy”. Nu are habar de engleza. Nimeni nu stie de fapt. Primarul satului, imbracat intr-un tricou „de piata”, se vantura pe acolo. Aflu ca a iesit primar la doar 4 voturi diferenta de contracandidatul sau. Strang mana si cu „Ministrul Culturii” si cu „Ministrul apelor”.

In spate, sub un cocotier enorm, se odihneste un alt batran in timp ce la cativa metri distanta vad un picior si o mana balanganindu-se dintr-un hamac. Liniste, cu exceptia radioului ce se face auzit din cand in cand, intermitent. Copiii sunt extaziati de vizita si, dupa o distanta prudenta in care se uitau lung spre vizitatori, se apropie. Ii arat unui pusti cateva fotografii facute de mine si rade larg, fericit.

„Aici este inca civilizat. Daca mergi insa mai mult, in inima junglei, in „rain forest”, o sa gasesti triburi din ce in ce mai rudimentare, pana cand, in mijlocul junglei au fost descoperite triburi care nu interactioneaza absolut deloc cu civilizatia. Acesti oameni, aceste triburi, se pun in calea celor ce taie padurea amazoniana. Fac bine, fac foarte mult bine”, imi explica Carla Belitardo.Pe masura ce intri mai adanc in Amazon, incepe sa devina insa si foarte periculos – oamenii sunt mai salbatici, animalele mai fioroase. Rata muscaturilor de pesti piranha este „extrem de mare”, imi spune un localnic, in portugheza. Nici serpii boa nu sunt prea prietenosi si cu atat mai putin scorpionii. Pericolele pandesc la orice colt.

Amazonul ramane inca o lume virgina, o „fabrica de oxigen” pentru planeta. O padure in mare parte nestrabatuta de om dar care a fost imblanzita pe alocuri, permitand micilor comunitati sa isi faca lacas pe marginea raurilor si fluviului. Ei sunt cei ce stau, in primul rand, in fata oamenilor ce vin cu drujbe si masini pentru a taia copacii.

A sta in liniste, in locul de pe planeta cu, poate, cel mai curat si pur aer, a asculta padurea, este, intr-adevar, o senzatie ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Capeti energie, capeti pofta de viata, motivatie. Vezi oameni simpli in jurul tau, batrani si tineri expresivi ce se uita cu ochi mari catre tine, intrebatori. Vezi cladiri modeste, fara geamuri si fara usi si nu poti sa nu te gandesti ca, in trecut, toti eram la fel, toti locuiam la fel. Tehnologia, masinile, ne schimba si schimba si fata Planetei.

Culeg de pe jos un fruct mango si dintr-un copac iau o lamaie. Este plin acolo de fructe, locuitorii nici nu se mai obosesc sa le adune. Miros lamaia. Cu totul altfel decat la alimentara.

Pe plaja, o familie Suruaca se urca intr-o mica barca pentru a merge la oras. Cinci ore de vaslit. Este liniste, cald, natura. Ma indrept fara mare tragere de inima spre vapor, nu inainte de a-mi lua la revedere de la cardul de copii ce roia pe acolo. Multi zambesc inapoi si fac cu mana, veseli. Batranii satului stau mai in spate, in apropierea bisericii comunitatii, proaspat vopsita si renovata.

Este o ultima impresie foarte placuta despre Brazilia. Pe drumul de intoarcere vorbesc cu cativa nativi despre politica locala, guvern, asteptarile ridicate dinspre Campionatul Mondial si Jocurile Olimpice. Realizez ca tara este pe maini bune si, in ciuda dificultatilor evidente, isi merita locul fruntas pe plan de evolutie, economie, comert si turism.

*erata - in original, "chinezesti".