Potrivit Happy Tour, vacantele scumpe, de peste 3.000 de euro de persoana, au crescut din 2009 cu 10% pe an, scrie Mediafax.

"Sa calatoresti este cel mai de succes mod de a-ti cheltui banii. Romanii incep sa devina calatori si nu turisti, iar motivul pentru care a crescut segmentul vacantelor de lux este ca romanii incearca sa cheltuiasca banii pe experiente. Cand este frig afara, daca ai bani o sa-ti doresti sa mergi intr-un loc cald, sa incerci experiente noi. In Austria se pot duce oricand, se pot duce in februarie, dar Craciunul si Revelionul sunt ocazii speciale", a declarat Javier Garcia del Valle, directorul general al Happy Tour.

Printre cele mai cautate destinatii scumpe se numara Insulele Maldive, Caraibe, Bahamas si Seychelles.

Garcia del Valle spune ca doar 0,5% din romanii care pleaca in excursii in strainatate isi permit in fiecare an o vacanta de peste 10.000 de euro de persoana.

Considerand ca in Romania sunt 19 milioane de romani, din cei 10% (1,9 milioane) care isi permit sa calatoreasca in strainatate, procentul celor care isi permit vacante de lux este de 0,5%, adica 9.500-10.000 de persoane", a afirmat seful grupului de agentii.

El spune ca si persoanele cu venituri scazute au inceput sa calatoreasca mai mult, dar aleg Romania.

Citeste si:

Seful Happy Tour afirma ca turistii care isi permiteau inainte de criza sa mearga in Seychelles merg si acum in Seychelles, iar aceia care alegeau inainte calatorii oarecum mai ieftine isi reconsidera acum pozitia si aleg destinatii si mai ieftine.

Reprezentantii Happy Tour au anuntat recent ca o familie de romani cu doi copii a platit 90.000 de euro pentru a-si petrece revelionul intr-un resort de lux in Bahamas, cel mai mare pret achitat vreodata in Romania pentru o vacanta de Anul Nou, si care include un apartament de 150 de metri patrati cu vedere la ocean si valet la dispozitie.

Happy Tour apartine fondului spaniol de investitii GED Capital. Aceasta a cumparat anul trecut turoperatorul Prestige Tours, fondat de Mircea Vladu, tranzactia fiind realizata prin intermediul agentiei de turism Happy Tour.

Achizitia a fost efectuata dupa cumpararea, in 2010, a site-ului Paravion.ro, de rezervare a biletelor de avion, si a companiei Travel House.

In decembrie 2007 GED a achizitionat de la Nicolae Demetriade firma Happy Tour, cea mai mare agentie de turism din Romania dupa cifra de afaceri.