"Avem per total un numar foarte redus de pasageri raportat la populatia Romaniei. Ai nostri inca merg cu autobuzele pana in Spania sau in Irlanda, lucru foarte bun de altfel, dar costisitor ca timp. Trebuie sa apropiem aviatia de oameni", a spus Merica, totodata presedinte al Aircraft Owner&Pilot Association of Romania.

In Romania operatorul national de transport este un brand serios care insa, din nefericire, se zbate de ani buni in "turbulente economice", a spus Merica. Totodata, pe piata activeaza si un operator low-cost, salvat insa dupa "o aterizare dura", a spus el, referindu-se la Blue Air, preluat de un grup de investitori de la omul de afaceri Nelu Iordache, arestat pentru coruptie.

"Avem mult mai putini piloti decat tarile din jur raportat la numarul de locuitori si putine aeronave. In mod sigur suntem pe locul intai la taxe si tarife, la cuantumul lor. Aici ne descurcam minunat", a aratat Merica.

El a mentionat ca in Romania se poate vorbi de suprareglementare si ca in domeniul securitatii aeroportuare exista multe costuri artificiale si restrictii.

Citeste si:

Reprezentantul Aeroporturi Bucuresti spune ca in aviatie a intalnit atat profesionisti adevarati cat si persoane "aterizate in aviatie" din politica.

In opinia lui, managerilor privati selectati la companiile de stat trebuie sa le fie trasate obiective clare, dar adresandu-se ministrului Transporturilor, prezent in sala, a afirmat ca nu trebuie sa existe presiuni politice la aceste companii.

"Nu vom rezolva problemele aviatiei astazi, insa ar fi important sa discutam deschis despre ele, sa nu ascundem problemele sub pres. Daca o sa mergem in continuare in directia buna e posibil ca in cativa ani sa nu mai putem spune ca in bancul acela din vremuri de demult ca Romania detine un record mondial: este singura tara in care aviatia este la pamant si agricultura in aer", a concluzionat Merica.