Peste 161.000 de romani au cheltuit 36,4 milioane euro pentru petrecerea Revelionului, crescand cu 38%, la 152.000 persoane, numarul celor care au optat pentru statiunile din tara, iar in strainatate au calatorit pentru petrecerea sarbatorilor de iarna 9.000 de turisti, in scadere, potrivit FPTR.

Cei 152.000 de romani care si-au petrecut Revelionul in statiunile din tara au cheltuit circa 142 milioane de lei, cu 51% mai mult comparativ cu anul precedent, a anuntat luni Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR). In strainatate au calatorit pentru petrecerea sarbatorilor de iarna aproape 9.000 de turisti, in scadere cu 12% de anul 2014. Cheltuielile acestora cu serviciile turistice au insumat 4,8 milioane euro, in scadere peste 8% fata de anul anterior, scrie Mediafax.

"Dupa un an bogat in evenimente si cu speranta pentru un an mai bun, romanii nu au fost cumpatati in cheltuirea banilor pentru deplasari, au demonstrat ca stiu sa se distreze si sa profite de vacanta prelungita de Revelion, unii alegand sa plece in destinatii externe, iar altii preferand sa petreaca intr-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din tara", se arata intr-un comunicat al patronatelor din domeniu.

Cresterea numarului de turisti in Romania se datoreaza campaniei de clasificare derulata de Autoritatea Nationala pentru Turism in 2014, fiind clasificate in acest an peste 70.000 de noi locuri de cazare. Cel mai mare avans se constata in segmentul rural, unde numarul de locuri clasificate aproape ca s-a dublat. Din totalul de 100.000 de locuri de cazare, 80.000 de locuri au fost puse la dispozitie in aceasta perioada, fiind ocupate in proportie de 70% de cei 56.000 de turisti care au preferat sa-si petreaca revelionul la tara.

Cresteri s-au inregistrat si in zonele montane, care au atras 37.050 de persoane, iar 31.500 de persoane au platit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile orase ale Romaniei, in crestere cu aproximativ 5% fata de anul anterior. Alti 27.000 de romani au ales sa petreaca sarbatorile in statiunile balneare, pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunarii doar 100. Tarifele au crescut fata de anul anterior in medie cu 5%.

"Cererea a fost foarte mare in zonele montane si in marile orase, iar cresterea mica a tarifelor fata de anul trecut a facut ca hotelurile, restaurantele si cluburile sa fie ocupate in proportie mai mare in comparatie cu Revelionul 2014. Preferintele romanilor s-au indreptat catre hotelurile de categorie foarte buna, hoteluri renumite sau spre oferte foarte ieftine. Cele mai cautate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Brasov, Paltinis, Calimanesti, Felix si zonele traditionale rurale Bran-Moieciu, Maramures, Bucovina", se arata in comunicatul FPTR.

In ceea ce priveste destinatiile externe, datele FPTR arata o scadere a numarului de turisti romani cu 12% si de 8% a sumelor cheltuite. Cererea pentru locatii exotice a crescut insa in continuare, datorata unui numar mare de zile libere, care permite deplasari in locuri indepartate, si a schimbarii mentalitatii romanilor cu venituri peste medie, care au inceput sa renunte la economii in ceea ce priveste vacantele. Cele mai solicitate destinatii externe au ramas Austria, Bulgaria, Grecia si Franta.

O mare parte dintre turistii romani si-au cumparat servicii turistice folosind sisteme de rezervari online, si de aceea numarul turistilor individuali, care nu apeleaza la servicii de turism organizat prin agentii, este in continua crestere, insa numarul acestora nu poate sa fie apreciat, noteaza FPTR.

Federatia mai arata ca pentru prima data in ultimii 25 de ani va fi posibila scaderea tarifelor in turismul intern, in 2015, datorita reducerii TVA de la 24% la 9% pentru toate tipurile de pachete turistice care contin cel putin cazare dar si a utilizarii voucherelor de vacanta, incepand cu 1 ianuarie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri