Este acest model unul de succes intr-o piata sanatoasa? “Nu!”, spune Mircea Ciucur, directorul general Sigmanet.ro si Sensodays.ro, parte a grupului IT&S, doua dintre cele mai importante nume ale online-ului romanesc, subliniind faptul ca orientarea exclusiva pe oferta pretului cel mai mic nu a fost, nu este si nu va fi un pariu castigator. “Clientii se asteapta la discount-uri din ce in ce mai mari, iar la asta se va ajunge daca se va continua in acest fel. Romania a ajuns la standarde ridicate in ceea ce priveste online-ul, mai ales datorita infrastructurii, iar pasii firesti in piata au fost facuti. Insa pana la un anumit punct totul a mers bine, dar daca se va continua in aceasta directie gresita vom asista la o schimbare radicala de perceptie a consumului”, a mai precizat seful Sigmanet & Sensodays.

Totul tine intr-o foarte mare masura de educatia clientilor, dar si a retailerilor, iar cel mai recent exemplu de “asa nu!” vine tot din tabara grupului online, care la inceputul acestui an a trecut printr-un episod extrem de neplacut, cand preturile afisate pe site au fost si de peste patru ori mai mici, inregistrandu-se sute de comenzi. O relatare ampla despre acest subiect a aparut intr-un articol separat pe wall-street.ro.

Epopeea preturilor gresite continua: cazul Sigmanet

Epopeea preturilor gresite continua: cazul Sigmanet

Ce a insemnat Black Friday 2014 pentru Sigmanet si Sensodays?

Black Friday a devenit unul dintre cele mai importante evenimente de comert din Romania in ultimii ani, motiv pentru care tot mai multi retaileri isi pun mari sperante in aceasta perioada de reduceri. Sunt chiar retaileri care au anuntat vanzari intr-o singura zi cat intr-o luna buna, iar din aceasta categorie face parte si grupul IT&S, care a raportat vanzari in campania de Black Friday echivalente a 3,5 saptamani de vanzari obisnuite.

“Black Friday 2014 a fost similar in vanzari cu cel din 2013. Daca ar fi sa facem o analiza cele mai mari vanzari au fost inregistrate in zona dispozitivelor mobile. PC-urile dau usoare semne de revenire, insa chiar si asa, din estimarile noastre, se vinde cam un monitor la trei desktop-uri”.

Magazinele Sigmanet.ro si Sensodays, parte a grupului IT&S, tintesc afaceri in crestere cu 40% in 2015

Magazinele Sigmanet.ro si Sensodays tintesc afaceri in crestere cu 40% in 2015, de la 4 - 4,1 milioane euro in 2014, la aproximativ 6 milioane de euro, evolutie bazata mai ales pe fondul investitiilor derulate de catre cele doua branduri atat in 2013 cat si in 2014.

Citeste si:

“In 2014, o data cu repozitionarea Koyos.ro in Sensodays am demarat un amplu proces de rebranding, care a necesitat un upgrade al platformei atat pentru Sensodays cat si pentru Sigmanet, investitie care se va resimti cel mai bine in acest an si care ne-ar putea aduce o crestere a veniturilor de pana la 40%. Practic noua platforma Magento va facilita posibilitatea administrarii unui numar de pana la 1.000 de comenzi pe zi (…) 2015 va fi anul de maturitate pentru Sigmanet, dar si primul an complet de activitate pentru Sensodays, ambele magazine online avand publicul lor tinta. Cea mai mare parte a activitatii fostului magazin Koyos am integrat-o in Sigmanet, iar Sensodays a devenit un magazin axat mai ales pe zona de Home & Deco, produse destinate casei, parfumuri si produse pentru ingrijire personala”, a spus Mircea Ciucur, director general al grupului IT&S, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

Potrivit acestuia vanzarile magazinelor Sigmanet si Sensodays sunt impartite in mod egal. “Momentan nu exista o diferentiere prea mare la nivel de vanzari intre cele doua magazine. Fiecare are publicul sau tinta, dar ca si vanzari ponderile sunt egale – 50%/50%. Noi ne punem mari sperante in proiectul Sensodays care acopera o zona foarte interesanta, fiind un spatiu unde vedem crestere”, a mai precizat Ciucur.

Cum va arata piata online-ului in 2015?

“Online-ul este in crestere si mai ales prin intrarea unor noi segmente de piata in aceasta zona”, spune Mircea Ciucur, care se asteapta ca ponderea electro-IT sa scada in piata. “Omni-channel-ul va fi un element extrem de interesat in 2015, iar tendinta converge tot mai mult spre mobile. Ne asteptam ca piata sa continua sa creasca si in 2015, iar evolutia va fi in linie cu ce s-a intamplat anul trecut”, a conchis seful Sigmanet si Sensodays.