Orice-am face, nu scapam de politica nici macar la acordarea premiilor Nobel. Al Gore are o activitate care justifica cele mai intalte distinctii si cea mai respectuoasa recunoastere din partea noastra a tuturor (a castigat nu doar premiul Nobel ci si, recent, un Oscar, cu al lui documentar capodopera, “An Unconvenient Truth”).
Pacat ca nu a gandit la fel si Curtea Suprema a Statelor Unite acum 7 ani cand a interzis renumararea voturilor in Florida, la alegerile castigate de Gore in fata lui Bush (sunt si in SUA probleme cu Justitia, doar noi sa avem “falitii nostri”?). Si ca o “lectie” de democratie americana, tot atunci a fost nu prima, ci a treia situatie in istoria alegerilor americane cand un candidat cu mai multe voturi (jumatate de milion de voturi in plus in cazul lui Gore) a pierdut alegerile (sau cum s-ar spune la noi “nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile”).
Si totusi, un premiu Nobel pentru Pace in problema incalzirii globale? Ce motivatie reala putea avea juriul Nobel in afara de o sanctionare implicita a pozitiei lui Bush fata de incalzirea globala? Ce legatura are activismul lui Gore in ceea ce priveste protectia mediului cu pacea planetara? Departe de a aduce “pacea intre popoare”, urmare si a actiunilor lui Gore, SUA lui Bush pare sa fie tot mai departe de tratatul de la Kyoto, poate tocmai pentru a nu-i da satisfactie fostului candidat prezidential democrat.
Ca o curiozitate, alaturi de SUA in problema tratatului Kyoto nu mai stau decat Kazahstan (si inexplicabil Australia). Cu alte cuvinte, Bush si Borat gandesc cam la fel (de prost). Dar, lasand gluma la o parte, sa nu uitam ca cei care i-au sponsorizat campaniile lui Bush sunt chiar oamenii de afaceri implicati in business-ul cu petrol si in afacerile cu energie, iar pentru acestia, simpla pronuntare a unor cuvinte ca “energie regenerabila” sau “carbon-neutral” suna aproape ca o amenintare. Acestia platesc cativa asa-zisi oameni de stiinta, mici think-tanks sau organizatii de lobby pentru a sustine, in ciuda evidentei, ca “incalzirea globala” este doar o poveste (“global warming is just hot air”). De fapt, e chiar asa, aerul se incalzeste si asta e problema noastra a tuturor (si va fi, din pacate, cu atat mai mult problema copiilor nostri). SUA este pe primul loc la “productia” de gaze cu efect de sera (ei trebuie sa fie oricum pe primul loc la orice).
Societatea americana a fost indoctrinata sa consume cat mai mult (curent, benzina, produse de larg consum). Dar am ajuns acum mai peste tot in lume sa consumam mai mult decat ne trebuie (cumparam produse care nu ne sunt necesare, avem prea multe masini cu motoare prea mari, consumand prea mult combustibil). Astfel ca cea mai eficienta cale catre stoparea incalzirii globale este sa consumam mai putin.
Imaginati-va o lume in care am cumpara de doua ori mai putine haine, masini sau telefoane mobile. Posibil? Cu siguranta, pentru ca multe dintre aceste haine, masini sau telefoane mobile le cumparam mai curand din capriciu sau ca sa fim “in ton cu moda”, decat din necesitate. Daca insa consumul global ar fi limitat in mod voluntar la strictul necesar, 30-40% din industria globala ar deveni redundanta (cu efecte devastatoare la nivelul somajului, investitiilor, burselor). Si atunci, nimeni nu indrazneste sa lanseze asemenea teorii, dar a aparut un paleativ, un fel de “hibrid” al responsabilitatii sociale a companiilor, care se numeste “carbon-neutrality”.
Conceptul suna excelent in teorie: orice companie care, prin natura activitatii sale, produce gaze cu efect de sera, ar trebui ca in paralel cu activitatea de baza, sa dezvolte sau sa sponsorizeze activitati ecologice care sa neutralizeze aceste gaze (replantari de paduri, constructia de centre de reciclare, etc.).
Recent, intr-o actiune fara precedent, Wall-Mart a anuntat ca va solicita de la toti furnizorii sai sa indice in mod vizibil pe produse care este impactul lor de carbon (si altii vor urma). Iata o prima raza de speranta prin aceasta perdea din ce in ce mai deasa a gazelor cu efect de sera: raspunsul va veni de la business, nu de la politicieni (ca in atatea alte situatii)…
