Millet, CEO Orange: Daca am raporta in lei scaderea ar fi de 2%

Millet, CEO Orange: Daca am raporta in lei scaderea ar fi de 2%Desi Orange Romania a fost prima divizie din grupul de telecomunicatii francez care a implementat o strategie de criza, aceasta fiind demarata din ianuarie dupa cum declara in urma cu cateva saptamani Thierry Millet, directorul executiv al filiale locale a France Telecom, compania a inregistrat printre cele mai importante scaderi ale grupului alaturi de diviziile din Marea Britanie si Polonia.

De inceputul anului, Orange a ajuns la venituri de 800 de milioane de euro, mai mici cu 18,1% fata de cele 977 milioane de euro intre ianuarie si septembrie 2008.

Scaderea procentuala a veniturilor Orange s-a adancit in trimestrul al treilea, cand acestea s-au diminuat cu 22,9% de la 349 milioane de euro intre iunie si septembrie 2008 la 269 de milioane de euro in aceeasi perioada din acest an.



“Veniturile companiei sunt in continuare sub presiunea generata de deteriorarea conditiilor economice (inclusiv deprecierea monedei nationale in raport cu euro), de reglementari si de diminuarea tarifelor ca masura de a raspunde necesitatilor clientilor rezidentiali si business in perioada de criza economica” a afirmat Millet intr-un comunicat transmis de Orange, companie care in 2008 a avut o cifra de afaceri de 1,28 miliarde de euro, mai mult cu 6% fata de 2007 si un profit de 437,6 milioane de euro, cu care a detronat Petrom in topul celor mai profitabile companii private.

Pe de alta parte, Millet remarca faptul ca scaderea inregistrata de Orange Romania pe primele noua luni din acest an este mult mai mica daca se iau in considerare veniturile in lei.

“Daca am raporta veniturile in lei si am exclude impactul reglementarilor, scaderea veniturilor generate de clienti ar fi fost de 2% in primele noua luni ale anului comparativ cu perioada similara a anului 2008”, a declarat pentru Wall Street directorul executiv al Orange.

Alaturi de deprecierea leului, un alt factor important a fost concurenta, care a dus la o diminuare a tarifelor operatorilor pentru a nu-si pierde clientii.

Potrivit datelor Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), in primul semestru din acest an preturile pe piata de telefonie au scazut, in timp ce traficul de voce a crescut cu 33,9% fata de aceeasi perioada din 2008 pana la 19,5 miliarde de minute.

De exemplu, in trimestrul al treilea venitul mediu anual pe utilizator (ARPU) al Orange a fost de 100 de euro, fata de 108 euro la sfarsitul semestrului intai si 114 euro in martie 2009.

“Cred ca este vorba de un cumul de factori care au dus la scaderea in general a pietei de telecom, in principal fiind vorba de scaderea cererii ca urmare a crizei, dar si presiunea pe tarife in urma miscarilor recente din piata (portabilitatea, achizitia Zapp de catre Cosmote). Un studiu realizat de A.T. Kearney in iunie anul acesta, arata ca, istoric vorbind, evolutia economica reflectata in produsul intern brut (PIB) este strans corelata cu evolutia per ansamblu a pietei telecom la nivel european. Nu este deci o surpriza ca scaderea in Romania este mai accentuata decat in alte tari europene, tara noastra avand si o corectie mult mai mare la nivel economic decat alte tari din zona”, a declarat pentru Wall Street Iulian Circiumaru, senior business analyst la compania de consultanta A.T. Kearney

Cele mai afectate tari dintre cele in France Telecom are operatiuni au fost Romania, Marea Britanie si Polonia, un factor important fiind devalorizarea monedei nationale.

In timp ce in Marea Britanie, veniturile grupului au scazut cu 15,5% de la 4,5 miliarde de euro in 2008, la 3,8 miliare de euro anul acesta, in Polonia, afacerile Orange s-au erodat cu 27,6% de la 3,9 miliarde de euro in septembrie 2008, la 2,8 miliarde de euro anul acesta.

"Este o evolutie de care suntem multumiti"

"Este o evolutie de care suntem multumiti"Cu toate ca in trimestrul trei Orange Romania a inregistrat cel mai mare declin procentual din acest an, comparativ cu scaderile de 14,1% in primele trei luni din 2009 si 16,7% intre aprilie si iunie, in acest trimestru, veniturile Orange au fost mai mari decat cele obtinute in celelalte doua trimestre ale anului.

Astfel, daca la finalul lui martie operatorul avea venituri de 264 de milioane de euro (fata de 307 mil euro la 30 martie 2008), in iunie inregistra afaceri de 267 de milioane de euro (comparativ cu 321 mil euro in iunie anul trecut), la finalul lunii trecute compania avea venituri de 269 de milioane de euro (349 mil euro in septembrie 2008).

“Este o evolutie de care suntem multumiti avand in vedere adancirea crizei economice. In prezent analizam rezultatele companiei intr-un context diferit fata de anii precedenti si ne stabilim prioritatile luand in calcul mai multe scenarii privind evolutia situatiei economice”, a mai declarat pentru Wall-Street directorul executiv al operatorului.

Chiar daca veniturile au scazut, operatorul a inregistrat o crestere cu in jur de 340.000 de clienti comparativ cu 30 iunie 2009, ajungand astfel la 10.69 milioane de clienti, fata de 10,20 milioane de utilizatori in aceeasi perioada a anului trecut.

Cresterea cu 340.000 de utilizatori in T3, mai mult cu aproape 100.000 fata de cei 236.000 de utilizatori, care s-au adaugat bazei de clienti ai Orange in T2 are printre factorii principalii schimbarea completa a portofoliului de abonamente din septembrie, cea mai mare importanta modificare a ofertei companiei telecom din 2002 de la transformarea Dialog in Orange.

"Baza de clienti a urmat o evolutie ascendenta pe toate segmentele - prepay,servicii de voce pe baza de abonament si servicii de date, fapt care demonstreaza ca ofertele Orange lansate in acest trimestru au fost printre cele mai apreciate la nivelul pietei. Evolutia este conforma cu prioritatile de majorare a numarului de clienti prin oferte si initiative de crestere a valorii serviciilor, sustinute de lansarea francizelor si dezvoltarea canalului online” a declarat Thierry Millet.



Dintre clientii Orange, 2.23 mil de utilizatori folosesc si serviciile de internet mobil in banda larga, mai mult cu 95% fata de septembrie 2008.

De asemenea, in iunie, Orange a relansat magazinul online in care au fost investiti aproximativ 200.000 de euro, acesta inregistrand in iunie si iulie vanzari de 12 ori mai mari decat cele din perioada similara a anului trecut.

“Printre prioritatile perioadei urmatoare se numara continuarea atragerii de noi clienti prin intermediul unor oferte inovative si a unor initiative de crestere a valorii serviciilor. Vom continua proiectele in aceasta directie si suntem increzatori ca vom obtine rezultate pozitive pana la sfarsitul anului”, a mai spus Millet, care in urma cu o luna declara ca in 2009 s-a concentrat "mai mult ca niciodata asupra eficientizarii activitatii si a optimizarii costurilor"

Circiumaru, A.T.Kearney: In Romania revenirea se va lasa putin mai mult asteptata

Circiumaru, A.T.Kearney: In Romania revenirea se va lasa putin mai mult asteptataFrance Telecom, care are 190 de milioane de clienti in lume, a inregistrat in acest an la nivel de grup venituri mai mici cu 4,3%, de la 39,8 miliarde de euro in septembrie 2008, la 38,1 miliarde de euro luna trecuta.

In trimestrul al treilea, grupul a afisat venituri mai mici cu 6,4%, de 13,5 miliarde de euro in T3 2008, la 12,6 miliarde de euro in T3 2009.

Printre regiunile in care operatorul a crescut se alfa Africa si a Orientul Mijlociu, unde veniturile grupului francez au crescut cu 5,2% fata de anul trecut, dar si Moldova.

De exemplu, in Egipt, operatorul a crescut cu 17,9% de la 637 milioane de euro primele noua luni din 2008 la 751 milioane de euro la finalul lunii trecute.

Pe de alta parte, in Moldova, compania a obtinut venituri mai mari cu 19,2% in crestere de la 95 de milioane de euro in septembrie 2008 la 113 milioane de euro anul acesta.

“Evolutia pozitiva din tarile emergente se poate argumenta pe fondul unei nevoi in crestere de comunicare si stadiul incipient in care se afla industria telecom in aceste piete, spre deosebire de pietele mature care au si un grad concurential mult mai accentuat. Acelasi studiu A.T. Kearney arata o usoara revenire a pietei la nivel european in ultimul trimestru din acest an, primul trimestru al anului viitor. Sunt motive sa credem ca in Romania revenirea se va lasa putin mai mult asteptata, iar aceasta va fi alimentata in primul rand de cresterea cererii, implicit a consumului de servicii telecom”, a spus Iulian Circiumaru (foto).