Insolventa chiriasilor. Sfaturi pentru proprietari

Insolventa chiriasilor. Sfaturi pentru proprietariIn ultimul an, multi retaileri au intrat in procedura de insolventa, lasand proprietarii spatiilor comerciale in care aveau magazine cu banii blocati. Printre retailerii care au intrat in insolventa se numara Lee Copper, Cavaliere, Leonardo sau Flamingo.

“Prevederile Legii insolventei stabilesc ca toate contractele aflate in derulare sunt mentinute la data deschiderii procedurii, ceea ce inseamna ca este la latitudinea administratorului judiciar sau a lichidatorului, care trebuie sa urmareasca cresterea la maxim a averii debitorului, sa mentina orice contract, inclusiv inchirierile neexpirate”, a declarat, pentru Wall-Street, Raluca Nastase (foto), partner al casei de avocatura Biris Goran.

Astfel, in cazul in care chiriasul intra in procedura de insolventa, proprietarul unui imobil inchiriat poate adresa administratorului judiciar sau lichidatorului o notificare prin care ii cere acestuia din urma sa denunte contractul, iar daca in termen de 30 de zile nu este transmis un raspuns din partea administratorului, atunci contractul se considera desfiintat. De asemenea, contractul este reziliat si in cazul in care administratorul accepta solicitarea proprietarului.

Proprietarul se poate proteja prin includerea in cadrul contractului de inchiriere a unor clauze care sa ii permita sa incerce sa rezilieze contractul in foarte scurt timp, inainte de intrarea in insolventa sau sa ii confere o pozitie de creditor garantat in cadrul procedurii, precizeaza avocatul.

“O masura care il poate proteja pe proprietar este aceea de a solicita ca o terta parte sa constituie garantiile uzuale in cazul contractului de inchiriere”, subliniaza Raluca Nastase.

Sfaturi pentru jucatorii din piata rezidentiala

Sfaturi pentru jucatorii din piata rezidentialaInsolventa nu a ocolit nici companiile de constructii sau dezvoltatorii proiectelor rezidentiale, astfel de exemple fiind Mivan Kier, compania care a construit centrul comercial Liberty Center, din cartierul Rahova sau Cefin Real Estate Alpha, dezvoltatorul proiectului Cortina Residence din zona Baneasa.

La fel ca si in cazul proprietarilor de spatii comerciale, dezvoltatorul unui proiect imobiliar va ramane cu o parte din bani blocati daca antreprenorul general intra in procedura de insolventa.

“In cazul intrarii in insolventa a constructorului, administratorul judiciar poate mentine sau poate denunta contractul de antrepriza. Daca respectivul contract este mentinut, dezvoltatorul va trebui sa continue colaborarea cu acest antreprenor, urmarind indeaproape indeplinirea obligatiilor contractuale”, explica Raluca Nastase, de la Biris Goran.

In cazul in care dezvoltatorul unui proiect rezidential a intrat in insolventa, Legea insolventei protejeaza acei cumparatori care au intrat in posesia bunului inainte de data deschiderii procedurii si care au achitat sau pot achita integral valoarea apartamentului.

“O alta conditie care trebuie indeplinita
in vederea obtinerii protectiei legii este obtinerea datei certe pe antecontractul de vanzare-cumparare”, subliniaza Nastase.


Cum ar putea fi imbunatita Legea insolventei

Cum ar putea fi imbunatita Legea insolventeiPentru proprietarul unui spatiu, indiferent ca ne referim la segmentul de retail, birouri sau logistic, insolventa chiriasului inseamna ca proprietatea respectiva si veniturile ce ar fi trebuit incasate din chirii sunt blocate.

Chiriasul este astfel protejat de articolul 36 din legea privind procedura insolventei, potrivit caruia, de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

“Avand in vedere ca vanzarea bunurilor debitorului este unul dintre modurile in care se pot genera sumele necesare acoperirii debitelor, consider ca aceasta operatiune, in ansamblul ei, trebuie supusa unui control strict din partea judecatorului – sindic”, este de parere Raluca Nastase, cand vine vorba de ce imbunatatiri ar putea fi aduse Legii insolventei.

In ceea ce priveste posibilitatile unui retailer aflat in insoventa,
acesta poate sa pastreze magazinele cu performante bune si chiar sa se extinda in locatii noi, profitand de oportunitatile care pot aparea pe piata, potrivit unui raport recent al companiei de consultanta imobiliara Colliers International.

Biris Goran este una dintre cele mai active case de avocatura din piata locala de fuziuni si achizitii, asistand juridic vanzatorii (un grup de fonduri de investitii, reprezentat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas) in cea mai mare tranzactie imobiliara din Romania, prin care Deutsche Bank a preluat proiectul Upground in schimbul a 340 milioane de euro.

Citeste si Aproape totul despre insolventa: Cum pot companiile sa castige timp pentru a se reorganiza.