Casa Fortunatu ne-a intampinat inca de la intrare cu o scara impunatoare care sustine spatiul inalt pazit de o parte si de cealalta de doua oglinzi masive de nuc care te atrag in iluzia unui tunel din care parca se desprinde ecoul povestilor pe care fiecare detaliu al locuintei construite la 1914 le ascunde. Spatiul este amplu, iar detaliile arhitecturale au fost restaurante in detaliu, incercand sa se pastreze cat mai mult din elementele originale. Doar cu multa atentie poti observa, amplasate discret, elementele moderne, cum ar fi sistemele de detectie incendiu.

Dupa un tur la parter, in care am admirat cristalul usilor, caloriferele reconditionate si decoratiile spectaculoase ale oglinzilor ne indreptam spre demisol, unde surprinzator gasim o oaza de lumina, arhitectura locuintei permitand un demisol inalt, care are pentru multe din spatii din belsug lumina naturala. Turul nu se opreste insa aici. Urmeaza sa coboram in pivnita casei, unde ratacite au mai ramas un aparat de radio si un fier de calcat vechi, iar de pe vremea nationalizari, ratacita, o pancarda cu partidul.

Nationalizarea i-a adus si o serie de “surprize” lui Andrei Popovici, proprietarul cladirii si echipei care s-a ocupat de lucrarile de consolidare si reconditionare ale imobilului. In timpul lucrarile au descoperit usile cu cristale, “izolate cu un strat de ziare (Scanteia)si zidite cu ipsos”.

Pana la degradarea din timpul nationalizarii, insa, vila a trecut printr-o alta serie de modificari prin care si-a primit alura actuala, in anii ’40.

Vila din C.A. Rosetti a fost construita in stilul neo-romanesc, promovat de arhitectul Paul Smarandescu, unul dintre arhitectii importanti ai vechiului Bucuresti. Ferestrele arcuite, decoratiile florale, terasele, acoperisul foarte inalt sunt elemente ale locuintei care definesc stilul lui Smarandescu.

Cu o suprafata generoasa, parterul locuinte a fost gandit ca un spatiu pentru locuit, cu un birou de lucru prin care putea avea acces direct din scara de la intrare. Sufrageria era legata printr-un montcharge de bucatariile de la demisol, iar oglinzile monumentale de 2-3 metri inaltime, tintuite in rame din lemn de nuc decorau locul, povesteste Andrei Popovici, proprietarul vilei.

“Pentru standardul vremii, casa era construita cu ce exista mai modern: incalzire centrala - inclusiv calorifere si bai, casuta portarului era intr-un corp de cladire separat, 3 garaje inclusiv cu loc adancit de reparat masina. Soferul avea o camera proprie, langa garaj”, a declarat Popovici.

In 1942, casa construita de Maria Fortunatu, vaduva mosierului Fortunatu, dar care provenea din familia Pilidi, o famile de de origine greceasca, veniti in Romania in secolul XIX, si care pe linie masculina au fost bancheri la Banca Nationala, este afectata de un incendiu.

Acoperisul este ars, iar nepoata Mariei Fortunatu, doamna Savescu decide consolidarea si inaltarea cu un etaj al vilei, si transformarea locuintei intr-un imobil cu aspect mai moden, in spiritul vremii.

Nepoata Mariei Fotunatu pastreaza insa intacte spatiile initiale de la demisol si parter, singura modificare adusa fiind reprezentata de inchiderea teraselor.

Familia nu are, insa, timp sa se bucure de reconstructie, intrucat casa este nationalizata la scurt timp dupa razboi. Proprietara este scoasa din casa cu forta. In 50 de ani care urmeaza, casa este locuita de 17 familii. Tot fastul initial este pierdut in aceasta perioada.

“Usile cu cristale sunt izolate cu un strat de ziare (Scanteia), apoi zidite cu ipsos. Cristalele sunt vopsite sau astupate cu cartoane, intrucat fiecare camera devenise un apartament. Se improvizeaza cate o baie in fiecare colt pentru a deservi 17 familii. In timpul asta, casa care este administrata de ICRAL este de nerecunoscut si decade: la un moment dat centrala termica nu trece inspectia tehnica, asa ca se inchid gazele. Unii dintre locatari isi pun centrala, altii se incalzesc cu lemne, altii raman in frig”, povesteste prorietarul cladiri.

Citeste si:

In 1997, nepotii doamnei Savescu recupereaza casa. Gradina casei este ocupata de o cladire noua. Abia dupa 10 ani, mostenitorii imobilului reusesc sa intre cu adevarat in spapanirea propriului bun, dupa ce locatarii instalati in timpul comunismului parasesc imobilul.

Dupa acest moment incepe munca de consolidare, refacere si restaurare a cladirii, cu accent in special pe spatiile initiale din 1914 si cu ajutorul arhitectului Ruxandra Radian.

Cu o investitie substantiala, costurile fiind de circa 750 euro pe mp si multa migala, Andrei Popovici a inceput in primavara lui 2011 lucrarile de restaurare a cladirii, iar in prezent sunt in proportie de 95% finalizate, mai fiind necesare mici lucrari pe o portiune de fatada si in curtea locuinte.

A restaura o cladire istorica nu este insa deloc usor, iar costurile sunt de multe ori mult peste ceea ce ar insemna o constructie noua. Mai mult, proprietarul si-a dorit sa aduca in cladire toate standardele moderne, dar asta fara a agresa deloc spatiul vechi.

“Ideea restaurarii este de a moderniza spatiul la standardele cele mai moderne (agregate de aer proaspat, instalatie de voce-date, detectie incendiu, efractie) astfel incat astazi ea are aceleasi facilitati ca un spatiu modern de birouri. In schimb, toate lucrarile astea se fac astfel incat sa conserve si sa repuna in valoare elementele initiale ale vilei”, spune Popovici.

Proiectul pentru toate specialitatile a fost facut in 2010-2011 astfel incat sa se salveze cat mai mult din elementele vechi (de exemplu, pentru parter aerul conditiat a fost facut cu unitate centralizata, ceea ce nu strica fatadele).

“Lucrarile propriu-zise au inceput in mai 2011, si absolut tot ce era vechi ca si instalatii a fost inlocuit. Cel mai greu a fost prezervarea si reconditionarea lemnariei, din care o mare parte era cu geamuri de cristal (vreo 500-600 la numar). Interiorul a fost gata la sfarsitul lui 2012”, spune proprietarul.

“Personal, sa faci un santier la o casa veche mi s-a parut foarte solicitant - planurile nu sunt intotdeauna egale cu realitatea oricat de bine sunt facute, deci multe decizii pana la urma sunt luate pe loc. De asemenea, este greu sa ai termene fixe la ceea ce inseamna restaurarea. Pe de alta parte, este si un sentiment de satfisfactie ca ai repus in valoare ceva frumos, iar parametrii "functionali" ai cladirii(eficienta termica, izolare fonica, etc) sunt ca ale unei cladiri noi de birouri”, povesteste proprietarul.

Acum, Andrei Popovici a scos la inchiriere 530 mp in cadrul vilei, asteptand sa obtina o chirie de circa 13 euro/mp/lunar.

Popovici, care a trait 12 ani in Germania si Elvetia povesteste ca intr-o perioada a avut biroul in Zurich, intr-o casa art noveau. “A fost cel mai placut birou pe care l-am avut. Cred ca asa cum e facuta casa din Rosetti, se aproprie de acel loc”, a declarat Popovici.

Materialul a fost realizat cu sprijinul companiei de consultanta imobiliara The Advisers/KnightFrank.

Fotografii realizate de Mircea Dragos.