Conform Agendei Europene (AGENDA/12/40), la 06.12.2012, Comisarul lituanian Algirdas SEMETA insarcinat cu domeniile fiscale, vamale, de audit si anti-frauda, va proceda la publicarea unui set de masuri menite a combate, printre altele, planificarea fiscala agresiva si efectele pe care le au paradisurile fiscale asupra colectarii obligatiilor fiscale ale statelor membre. Efecte ale acestui impuls european de lupta anti-frauda, prin care optimizarea fiscala este pusa la zid precum evaziunea, sunt resimtite deja in declaratiile ministrilor de finante ale statelor membre (detalii aici despre masurile preconizate de fiscul francez impotriva Google si Apple).

Google, Apple si alte companii de internet ar putea plati taxe de sute mil. euro in Franta

Google, Apple si alte companii de internet ar putea plati taxe de...

La prima vedere, astfel de masuri nu vor speria oamenii de afaceri obisnuiti cu solutiile finale, revolutionare ale politicului menite a satisface o nevoie demagogica de justificare a activitatii sale si a sumelor cheltuite pentru aceasta, mai ales in plina perioada de criza economica.

Insa, o analiza atenta a documentelor de lucru ale Comisiei va reliefa posibila sageata menita a tinti calcaiul lui Ahile. Comisia va prezenta pe data de 06.12.2012 trei documente ce vor contine masurile propuse pentru parcurgerea primului pas prin care planificarea fiscala este scoasa in afara legii. Este vorba de acea planificarea fiscala agresiva, ce conduce la diminuarea artificiala a sarcinii fiscale a contribuabilului. Insa, din continutul acestor documente, oamenilor de afaceri si autoritatilor fiscale le va fi imposibil sa faca diferenta dintre planificare fiscala agresiva si optimizare fiscala.

Daca cele doua reglementari contin definitii ale agresivitatii, planificarii fiscale, precum si ale statelor considerate ca fiind paradis fiscal (I), forma aleasa de Comisia Europeana pentru a interveni in aceste domenii ridica mai multe semne de intrebare decat ofera solutii si este susceptibila a da nastere unor abuzuri, de data aceasta, din partea organelor statelor (II).

Documentul program propus de Comisia Europeana este Planul de actiune pentru intarirea luptei impotriva fraudei fiscale si a evaziunii fiscale. Pe langa masurile preconizate legate de imbunatatirea cooperarii si a transparentei intre diferitele autoritati, Comisia propune si doua serii de masuri noi ce tin de prevenirea si identificarea planificarii fiscale agresive si de stabilirea criteriilor prin care statele membre pot recunoaste un paradis fiscal.

In viziunea Comisiei Europene, paradisul fiscal este

„acea tara terta care indeplineste unul dintre urmatoarele criterii:

• Nu a implementat in mod efectiv sau nu aplica efectiv standardele de transparenta si de schimb de informatii, astfel cum au fost acestea stabilite de Forumul Global asupra Transparentei si Informarii in Scopuri Fiscale (n.n. – din cadrul OCDE), sau

• Implementeaza masuri fiscale care care sunt considerate daunatoare prin raportare la principiile si criteriile din Codul de Conduita (n.n. – Anexa 1 la Concluziile intalnirii ECOFIN a Consiliului Uniunii Europene din data de 01.12.1997)”

Astfel de definitii nu se regasesc in legislatiile statelor membre, marea lor majoritate multumindu-se sa cuprinda liste exacte cu statele care au sisteme fiscale considerate de acele state ca reprezentand un paradis fiscal. Ceea ce aduce nou Comisia Europeana este stabilirea unor criterii la care autoritatea fiscala nationala se poate raporta atunci cand realizeaza o inspectie fiscala.

Comisia Europeana adauga o lista de masuri pe care statele membre le pot lua cu privire la aceste paradisuri fiscale, masuri ce ajung pana la terminarea conventiilor de evitare a dublei impuneri cu aceste state.

Dar cel mai important efect al acestei definitii este posibila ei interpretare raportata si la criteriile stabilite pentru determinarea unei planificari fiscale agresive. Comisia Europeana pleaca de la principiul unei reguli generale anti-abuz ce ar urma sa se aplice in toate ariile dreptului fiscal. Propunerea Comisiei pentru o astfel de regula generala anti-abuz, ce ar trebui sa se regaseasca in legislatiile nationale, este:

„Aranjamentele artificiale sau diferite forme ale acestora care au fost desfasurate pentru scopul esential al evitarii impozitarii si care, individual sau colectiv, conduc la un avantaj fiscal, vor fi ignorate. Autoritatile nationale vor trata aceste aranjamente pentru scopuri fiscale prin raportare la substanta lor economica”.

Comisia nu se opreste insa la o definitie generala, abstracta, ci detaliaza elementele esentiale ale acesteia:

Citeste si:

i. Aranjamentul este orice tranzactie, schema, actiune, operatiune, acord, contract, promisiune, intreprindere sau eveniment, cuprinzand unul sau mai multi pasi,

ii. Artificial va fi acel aranjament caruia ii lipseste substanta comerciala. Comisia stabileste si un fascicul de indicii:

• Etapele legale individuale ale aranjamentului nu concorda cu aranjamentul global,

• Aranjamentul este condus intr-o maniera care nu poate fi considerata o atitudine comerciala rezonabila,

• Aranjamentul contine elemente care au ca efect compensarea sau anularea unul pe altul

• Aranjamentul conduce la un avantaj fiscal care insa nu este reflectat in riscul comercial asumat de comerciant (practic, nu prezinta risc comercial)

iii. Scopul va fi acela de a evita impozitarea daca, indiferent de orice intentie subiectiva a initiatorului, aranjamentul incalca obiectul, spiritul si ratiunea prevederilor legale care s-ar aplica.

iv. Esential va fi considerat acel scop fata de care celelalte posibile scopuri apar a fi neglijabile, prin raportare la circumstantele specifice.
Dupa ce se trece peste definitiile extrem de detaliate dar la fel de interpretabile pe care Comisia le propune, omul de afaceri este socat de faptul ca acestea sunt cuprinse intr-o serie de acte specifice Comisiei Europene, respectiv Recomandari.

Aceste Recomandari nu au o forta juridica specifica in cadrul actelor executivului comunitar, putand fi invocate numai ca surse de inspiratie pentru anumite legi sau acte nationale. Neavand o forta juridica specifica, ele nu pot fi atacate in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Contribuabilii se vor afla astfel in fata unei noi arme a autoritatilor fiscale, o arma extrem de periculoasa deoarece va putea trece prin orice aranjament care vizeaza si optimizarea fiscala, fara a li se da posibilitatea de a reactiona. Autoritatile fiscale vor putea invoca aceste Recomandari in orice situatie, trecand peste obiectivele si scopurile unui contribuabil. Acestia din urma nici nu vor sti ca incalca legea, pana la exprimarea unei opinii a unei autoritati, care s-ar putea sa vada planificare fiscala agresiva acolo unde inainte sau o alta autoritate a vazut numai optimizare fiscala.

Este adevarat ca Uniunea Europeana are competente limitate in domeniul impozitelor directe, dar, daca tot decide pe baza principiului subsidiaritatii sa emita recomandari, de ce nu duce lupta pana la capat si nu alege un instrument juridic care sa poata fi aplicat, analizat dar si contestat si interpretat de instante?

In aceasta situatie, dupa data de 06.12.2012, insecuritatea juridica creata va determina ca singura atitudine pe care oamenii de afaceri o vor putea adopta pentru a se feri de aplicare abuziva a acestor recomandari, va fi aceea de a urmari sa achite impozite cat mai mari, pentru ca nu cumva sa se interpreteze ca fac planificari fiscale agresive.

George Trantea este avocat in cadrul Niculeasa Law Office, un cabinet de avocatura de tip boutique specializat in drept fiscal si in domeniile reglementate, oferind atat servicii de consultanta, cat si de reprezentare a clientilor in fata instantelor judecatoresti si arbitrale.