Proteste ale fermierilor români au fost anunțate de ceva vreme la nivel național, iar reprezentanții asociațiior de profil, precum și fermierii care s-au alăturat mișcării pe cont propriu, nu renunță la acțiunea de protest.

Astfel, data de vineri, 7 aprilie, rămâne în vigoare pentru această acțiune, conform surselor wall-street.ro, aceasta urmând să se desfășoare între orele 10.00 și 15.00.

Reamintim faptul că fermierii români ies în stradă, pe modelul anterior al fermierilor bulgari, dar și al celor polonezi, ca urmare a compensațiilor mici primite de aceștia ca urmare a importului de cereale ucrainene ieftine.

De asemenea, nici anunțul de astăzi, conform căruia cuantumul de 10 milioane de euro drept compensații de la CE va fi completat cu încă 10 milioane de euro din bugetul național, în cazul producătorilor agricoli din sectorul cerealelor, pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spaţii de depozitare proprii sau la terţi, a producţiei proprii de grâu din recolta anului 2022, nu este de natură să oprească acțiunea de vineri, 7 aprilie, la nivel național.

Astfel, conform surselor wall-street.ro, orașele în care vor ieși fermierii sunt următoarele:

  • Alba - Prefectură
  • Arad - Vama Nădlac
  • Argeș - pe traseul Costești - Vama Pitești
  • Bistrița Năsăud - Prefectură
  • Botoșani - Vama Stanca
  • Brăila - pe traseul Viziru-Ianca-Prefectură
  • București - reprezentanța Comisiei Europene
  • Buzău - pe traseul Râmnicelu-Oreavu-Râmnicu Sărat
  • Alba/Cluj - Turda-depozit logistic-intrare autostradă
  • Constanța - port
  • Covasna - pe traseul Cernat-Târgu Secuiesc-Cernat
  • Galați - pe traseul Vamă-Port-Prefectură
  • Harghita - Miercurea Ciuc
  • Iași/Suceava/Neamț - Vama Siret-Prefectura Iași
  • Olt - pe traseul Scornicești-Oporelu-Slatina-Coteana-Slatina-Coteana-Slatina-Bărăști-Slatina
  • Satu Mare - Vama Halmeu
  • Timiș - ieșire autostradă-Giarmata
  • Tulcea - Vama Isaccea
  • Vrancea - Prefectura Vrancea

Fermierii români s-au plâns în repetate rânduri că suma primită drept compensație este derizorie, aceștia protestând inclusiv la Comisia Europeană în acest sens.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri