Centrul auto Mercedes-Benz din Ramnicu-Valcea a trecut printr-un proces de modernizare anul acesta, dupa ce a fost preluat in decembrie 2016 de Ioan Oprean, antreprenor prezent si la Sebes cu un centru al marcii germane. Investitia in centrul care acopera judetele Valcea, Gorj si Mehedinti, a fost de circa doua milioane de euro.

"Investitiile realizate la Casa Auto Valcea sunt in jur de doua milioane de euro. In primele 3 luni am vandut 30 de masini si am primit avansul pentru inca 30 de masini. In aceasta zona sunt cautate masinile mai exclusiviste, GLE Coupe, GLC Coupe, iar la Sebes masini mai normale. Observ ca sunt mai cautate SUV-urile la Valcea. In Sebes vindem mai bine Van-uri", a declarat Ioan Oprean, proprietar Casa Auto Valcea.

Casa Auto Valcea are o suprafata de 15.000 mp, din care 3800 mp cladirea. Showroom-ul si birourile se regasesc pe o suprafata de 1400 mp, iar service-ul auto pe 2400 mp. In noul sediu, serviciile Casa Auto Valcea sunt de vanzare si consultanta leasing pentru autoturismele Mercedes-Benz, dar si servicii post-vanzare (reparatii si intretinere) pentru autoturisme si vehicule comerciale.

In cadrul reprezentantei lucreaza peste 30 de angajati, din care 18 tehnicieni – direct productivi. Service-ul este structurat in trei ateliere: autoturisme, vehicule comerciale si caroserie.

In acest an, Casa Auto Valcea va avea la vanzare noile modele electrice si Plug-in Hybrid ale marcii germane.

Citeste si:
Mercedes-Benz Clasa A si Clasa B primesc versiuni plug-in hybrid
Mercedes-Benz Clasa A si...

Anul trecut, Ioan Oprean a ajuns la afaceri de 200 de milioane de lei, din care 80 de milioane de lei din business-ul cu masini si 120 de milioane de lei din transport.

Mercedes-Benz are o retea de 33 de centre auto in Romania, dintre care 26 comercializeaza doar autoturisme.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Mercedes-Benz prezinta monovolumul electric EQV la Frankfurt