SUV-ul Stelvio și berlina Giulia sunt vârful de lance al milanezilor de la Alfa Romeo, așa că ultimul facelift aplicat celor două modele nu schimbă prea multe la nivel stilistic.

Au trecut deja șase ani de la lansarea lui Alfa Romeo Giulia, modelul care trebuia să împingă Alfa către o nouă eră. Din păcate, planul ambițios al fostului șef FCA (Fiat-Chrysler Automobiles) Sergio Marchionne nu a funcționat, iar platforma Giorgio în care s-a investit un miliard de dolari a fost trasă pe linie moartă în 2021 deoarece nu a fost proiectată să accepte tehnologii hibride. Cu toate acestea, Giulia și Stelvio supraviețuiesc și, mai mult decât atât, Alfa Romeo va oferi un facelift pentru ambele disponibil pe modelul anului 2024.

Ambele modele sunt aduse în aceeași paradigmă vizuală cu fratele mai mic al lui Stelvio, Tonale. Update-ul vine la scurt timp după ce Alfa a anunțat că, atât Stelvio cât și Giulia, vor fi disponibile în niște variante de echipare cu performanțe îmbunătățite și mai multe echipări standard. Este vorba de nivelele de echipare Lusso și Estrema.

Stelvio cu faruri noi - abia pe MY24

Cel dintâi va oferi un plus în materie de lux față de nivelul Ti de echipare, cu piele marca Crema Cannelloni și un sistem audio Harman Kardon. Estrema reprezintă o îmbunătățire de ordin dinamic adusă variantei de echipare Veloce. Suspensia adaptivă și un diferențial cu alunecare limitată sunt noutățile, dar motorizările rămân aceleași de pe cele trei echipări existente anterior: un agregat de 2.000 cmc turbo în patru cilindri ce dezvoltă fie 280 de cai putere, fie 200 și un altul de 2,2 litri disponibil cu 190 sau cu 210 cai putere. În plus, Estrema vine cu jante mai mari (de 19 inch pe Giulia, respectiv 21 inch în cazul lui Stelvio).

Giulia și Stelvio pentru anul viitor - în curând și în România

Acum că am trecut în revistă modificările pentru 2023, putem vorbi și despre 2024 când, în sfârșit, Giulia și Stelvio vor primi ochii lui Tonale - pe care i-am văzut deja pe o mașină a Carabinierilor. Farurile cu tehnologie LED sunt cea mai mare noutate, dar și stopurile care împărtășesc acest tip de lumini au fost modificate. În rest, în interior se găsește un nou ecran TFT de 12,3 inch în spatele volanului, al cărui afișaj poate fi modificat cu un număr de trei layout-uri presetate disponibile. Informații în legătură cu prețul modelelor cu facelift încă n-au fost făcute publice pentru piața din România unde se comercializează modelul pe anul 2022. În Statele Unite, știm că prețurile pentru modelul pe anul 2023 au fost majorate cu 652 de euro și acum sunt cuprinse între 44.080 euro (Sprint) și 55.661 euro (Estrema) în cazul lui Giulia. Pentru Stelvio, prețurile sunt cuprinse între 46.342 euro și 59.533 euro.

Sursa foto: Alfa Romeo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri