Noul Volvo EM90 are origini chinezești, fiind înrudit cu un MPV de lux construit de Geely, dar nu va fi comercializat doar în China. Cu o autonomie de 737 de kilometri și aproape 270 de cai putere, modelul are șase locuri și are detalii inspirate dintr-un model înfipt adânc în istoria Volvo, estate-ul utilitar Volvo PV-445 Duett din anii '50.

Suedezii de la Volvo, ajutați de gigantul chinez Geely, au prezentat cel de-al treilea model în nici un an. De această dată vorbim despre o premieră în istoria de aproape 100 de ani a mărcii deoarece EM90 este primul MPV făcut de o marcă care s-a remarcat, de-alungul anilor, pentru estate-urile sale. Dezvoltat cu dedicație pentru piața asiatică (China și alte piețe iubitoare de monovolume de lux din regiune), noul EM90 împarte plaftorma cu Zeekr 009, dar vine cu un interior diferit față de „cărăușul” brand-ului de lux al Geely.

Primele imagini cu noul EM90 au fost publicate încă de acum o lună când, în mod neobișnuit, Ministerul Informației și Tehnologiei din China a oferit niște cadre în premieră. Acum, însă, Volvo a prezentat și interiorul noului model care a fost prezentat după alte două modele, EX90 și EX30, care însă vor ajunge și în Europa. EM90, ca și Zeekr 009, va folosi bateriile Qilin dezvoltate de CATL.

Capacitatea totală este de 116 kWh ceea ce se traduce într-o autonomie de 737 kilometri pe ciclul de testare CLTC din China (diferit, în anumite privințe, de cel WLTP folosit la nivel mondial). Prin comparație cu Zeekr 009, Volvo-ul iese mai prost deoarece modelul chinez se laudă că poate parcurge 822 kilometri între încărcări. Chiar și așa, datele oficiale sugerează că încărcarea bateriei prin fast-charging de la 10% la 80% ar dura doar 30 de minute.

Motorul electric de 268 cai ptuere și 343 Nm este poziționat pe puntea spate și oferă reprize de accelerație capabile să care mica insulă pe roți de la 0 la 100 km/h în doar 8,3 secunde. Nu se știe, însă, dacă EM90 va fi oferit și în varianta cu motoare electrice pe fiecare punte, o opțiune disponibilă pe Zeekr 009 care împinge puterea totală a sistemului la 536 cai putere, înjumătățind timpul necesar pentru un sprint de la 0 la 100 km/h.

Departe de cifrele de performanță, care nu sunt atât de importante în cazul unui model atât de mare menit să care în condiții de comfort maxim șase persoane, interiorul lui EM90 beneficiază de cele mai noi tehnologii de anulare a zgomotului exterior și, în plus, suspensias pe pernă de aer conlucrează cu ceea ce Volvo denumește „cauciucuri silențioase”. Fotoliile de pe rândul al doilea vin în fața rândului trei unde găsim o banchetă mai convențională.

Rândul al doilea este echipat și cu măsuțe pliabile, dar și cu controale haptice pentru ca fotoliile să fie mișcate înainte și înapoi. Un ecran de 15,6 inci este dedicat pasagerilor din spate, iar pe bord se află un alt ecran de 15,4 inci care tronează pe un bord de-altfel minimalist. Există și un ecran mai mic pentru instrumentarul de bord, iar singurele butoane de modă veche se află pe consola centrală și pe volan. Cum Volvo EM90 este echipat cu un asistent vocal, pasagerii pot seta cu doar câteva vorbe sistemul de iluminare și cel de aer condiționat din interior, pe lângă poziția scaunelor, pentru a avea o ședință la bord.

Prețul pentru piața chineză este de 105.000 de euro fără opționale, comenzile fiind deja deschise. Livrările ar trebui să înceapă în primul trimestru din 2024, iar Volvo a spus că va lua în calcul comercializarea acestui model și pe alte piețe dacă există cerere, dar astfel de planuri vor putea fi comunicate abia ulterior. Este interesant că unul dintre rivalii direcți ai noului Volvo, MPV-ul Lexus LM, va fi lansat în Europa, iar precomenzile au început deja pe anumite piețe (în Marea Britanie, de pildă, au fost înregistrate aproape 200 de comenzi deja).

Sursa foto: Volvo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri