Constructorul General Motors (GM) s-a înscris la Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) pentru a deveni furnizor de motoare în Formula 1, începând din 2028, a anunţat gigantul american, oferind un sprijin candidaturii echipei Andretti pentru intrarea pe grila Marelui Circ, informează AFP, conform Agerpres.

Echipa automobilistică americană Andretti Global a anunţat la începutul anului asocierea cu General Motors prin intermediul Cadillac - una dintre mărcile GM - pentru a încerca să se integreze în categoria regină a sportului auto în următorii ani. Însă nimic nu s-a spus la momentul respectiv referitor la motoare.

"Începând din sezonul 2028, "noua noastră echipă Andretti Cadillac FC va fi propulsată de un motor GM", a precizat Mark Reuss, preşedintele General Motors, citat într-un comunicat.

"Datorită experienţei noastre în materie de inginerie şi de curse, suntem convinşi că vom dezvolta un grup propulsor performant pentru serie şi că vom poziţiona Andretti Cadillac ca o echipă veritabilă", a adăugat Reuss.

Potrivit grupului, dezvoltarea şi testarea tehnologiei prototip sunt deja în curs de desfăşurare.

Federaţia Internaţională de Automobilism, prin intermediul preşedintelui său Mohammed Ben Sulayem, s-a declarat "încântată" să afle că GM s-a înregistrat ca furnizor de motoare. "Prezenţa mărcilor americane emblematice Andretti şi GM este un lucru bun pentru sport", a scris Ben Sulayem pe reţeaua X.

Acest anunţ vine la puţin peste o lună după ce FIA a dat undă verde Andretti Cadillac pentru a deveni a unsprezecea echipă din Formula 1.

Echipa, a cărei candidatură este susţinută de Michael Andretti, fost pilot de Formula 1, şi de fiul său Mario Andretti, campionul mondial de Formula 1 în 1978, aşteaptă acum aprobarea FOM, deţinătoarea drepturilor comerciale ale Formulei 1, pentru a intra pe grilă din 2025.

Însă echipele participante în prezent în această disciplină sunt reticente din cauza impactului financiar pe care l-ar avea prezenţa noilor echipe asupra repartizării profiturilor generate de Formula 1.

Potrivit site-ului de specialitate Autosport, reprezentanţi ai GM şi Andretti vor fi prezenţi în acest weekend la Las Vegas, cu ocazia penultimei etape a Campionatului Mondial de Formula 1, pentru a "face presiune asupra FOM" în vederea obţinerii unei înţelegeri.

În cazul în care candidatura va fi acceptată, rămâne de văzut cine va fi motoristul echipei Andretti Cadillac până în 2028.

Sursa foto: Shutterstock / Linda Parton

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri