Tesla este pe cale să încheie încă un an în care și-a doborât propriile recorduri în materie de vânzări, dar 2023 nu este într-atât de bun pe cât anticipa CEO-ul Elon Musk în urmă cu aproape 12 luni. Deși va livra, cel mai probabil, peste 1,8 milioane de mașini, Tesla nu va bifa ținta de 2 milioane de unități cu care s-a lăudat multi miliardarul, scrie Reuters.

Când adunările se vor fi încheiat pentru trimestrul patru din 2023, Tesla se va fi prezentat, cel mai probabil, cu noi cifre record, dar nu îndeajuns pentru a-l mulțumi pe Musk. Într-un an în care, pe multe piețe importante, cererea pentru EV-uri a scăzut, cei de la Tesla s-au văzut obligați să taie prețurile celor patru modele din gamă la nivel mondial, lansând un „război” al prețurilor care n-a fost văzut cu ochi buni de constructorii tradiționali.

Această luptă de gherilă s-a concentrat mai ales pe China și Statele Unite, Musk ieșind învingător într-o manieră dominantă în piața de casă. În timp ce Ford și Chevrolet sunt ceva mai circumspecți cu privire la planurile proprii de electrificare, Tesla vâslește în aceeași direcție a bateriilor, plusând prin lansarea multi-așteptată a Cybertruck-ului, camionetă cu design radical și o listă de așteptare ce include cam 2 milioane de clienți.

Piața chineză nu este la fel de prietenoasă cu Tesla - care pare să fie și în Europa cel mai apreciat constructor, prin Model Y - deși Musk și-a plasat un Gigafactory în apropiere de Shanghai. Pe date, BYD a depășit Tesla în China, cea mai mare piață de EV-uri din lume, comercializând 300.000 de mașini doar în noiembrie. Chiar și așa, Tesla va încheia anul cu aproximativ 1,82 milioane de mașini livrate, analiștii de la CFRA Research spunând că trimestrul patru este, cel mai adesea, cel mai fructuos pentru Tesla.

În total, doar în T4 Tesla a comercializat 473.000 de unități, conform datelor a 14 analiști chestionați de LSEG. Deși nu se va atinge ținta anuală de 2 milioane de mașini, creșterea de la un an la altul, de 37% față de 2022. În ianuarie, Musk spunea că doar o situație neobișnuită de forță majoră ar putea să oprească Tesla din a vinde 2 milioane de automobile, dar magnatul devenise circumspect încă din octombrie când a vorbit și despre dificultatea de a răspunde cererii pentru Cybertruck. Unii analiști spun că această camionetă este doar un produs „halo”, adică unul care atrage oamenii către brand, dar care nu este o locomotivă de vânzări: doar 4% din vânzările totale Tesla ar fi aduse de pick-up la anul, conform RBC Capital Markets.

Pentru 2024, principalele provocări pe care le întâmpină Tesla sunt reprezentate de „topirea” ajutoarelor de stat pentru achiziția de EV-uri, aceste subvenții dispărând din mai multe state. Chiar și în Statele Unite, anumite modele Tesla nu vor mai putea primi reduceri din bani publici, în timp ce subvențiile pentru EV-uri au fost stopate complet în Germania. La noi, guvernanții au decis să taie în carne vie, reducând valoarea totală a eco-tichetului mult mai rapid și mai drastic decât și-ar fi dorit asociațiile de profil.

Unii analiști susțin că Tesla va reuși, totuși, să vândă 2 milioane de mașini anul viitor, prognoza analistului Jairam Nathan Daiwa Capital Markets estimând livrări de 2,04 milioane de unități, în scădere față de estimările anterioare ce vorbeau de 2,14 milioane de mașini. În plus, veniturile asociate fiecărei mașini vândute vor scădea cu circa 4% în 2024. În schimb, alți analiști susțin că Tesla ar putea comercializa până la 2,2 milioane de mașini la anul.

Cert este că producătorul american are de trecut și peste alte hopuri cum este greva docherilor din țările nordice, dar și procesele legate de accidentele în care au fost implicate mașini ce funcționau pe modulul FSD (Full Self Driving) de rulaj autonom. Tesla a fost luată în vizor de autorități deoarece ar fi făcut, în mai multe rânduri, afirmații false cu privire la posibilitățile reale ale acestui sistem care nu oferă, în fapt, decât nivel 2 de autonomie în anumite situații.

Sursa foto: Michael Vi, Ivan Marc, Evo2Drive / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri