Lumea Formulei 1 clocotește de când au început să apară, din nou, zvonuri că Lewis Hamilton, cel mai titrat pilot din istoria competiției, va trece la Ferrari începând cu sezonul viitor. Hamilton, în vârstă de 39 de ani, a obținut șapte titluri mondiale și s-a impus în 103 Mari Premii și va pilota, în acest an, pentru echipa Mercedes-AMG Petronas F1, relatează Autosport.

Unul dintre cele mai mari transferuri din istoria recentă a F1 este aproape de a se concretiza, în ciuda faptului că Hamilton are un contract valabil cu Mercedes-AMG și pentru 2025. Ferrari, cea mai veche echipă din competiție (a debutat la Monaco, în sezonul inaugural de campionat mondial din 1950), a încercat în repetate rânduri să-l atragă pe cel care a primit titlul de „Sir” în urmă cu trei ani. Până acum, însă, Hamilton a refuzat avansurile Scuderiei, dar cele mai recente două stagiuni au fost dificile pentru pilotul veteran. Sursele din interior spun, însă, că încă nu s-a semnat nimic.

Hamilton nu a mai câștigat un Mare Premiu pe 5 decembrie 2021 când a avut loc cursa din Arabia Saudită, dar succesul l-a evitat pe acesta în ultimul timp. Astfel, deși presa vuia încă din 2019 că pe Hamilton l-ar aștepta un combinezon roșu, mutarea s-ar putea realiza abia pentru sezonul viitor. Nu mai devreme de august anul trecut, Fred Vasseur, șeful Ferrari, nega că echipa din Maranello i-ar fi făcut o ofertă lui Lewis, iar cu câteva luni înainte se scria că viitorul său alături de Mercedes-AMG „nu este în niciun fel sub semnul întrebării”.

Pentru moment, atât Mercedes-AMG, cât și Ferrari au refuzat să ofere un comentariu în urma apariției acestor vești, dar dacă transferul se va realiza înseamnă că Hamilton și-a introdus în actualul contract cu echipa din Brackley, Marea Britanie, o clauză care să-i permită să și-l rezilieze înainte de termen fără să fie obligat să stea pe tușă. Trebuie spus că echipa Stelei în trei colțuri a dus negocieri îndelungate pentru a-l convinge pe Hamilton să rămână, britanicul comentând cu ocazia Marelui Premiu din Abu Dhabi de anul trecut că „am încredere [că vom ajunge din nou în față], am mai fost acolo ca echipă”.

Nu se știe ce l-ar fi putut face pe Hamilton să vrea o schimbare, britanicul pilotând în trecut pentru McLaren (cu care a obținut o coroană mondială, în 2008), dar primele date din tunelul aerodinamic sugerează că Mercedesul din sezonul 2024 este un pas în față în comparație cu monopostul de anul trecut. De asemenea, șeful Toto Wolff are și el viitorul asigurat alături de Mercedes, pe lângă James Allison, directorul tehnic.

Sursa foto: Facebook.com / Mercedes-AMG Petronas F1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri