Raluca Turcan, ministrul demis al Muncii și Protecției Sociale este de părere că certificatul verde de vaccinare nu este suficient valorificat în România. Oficialul a transmis că acest certificat verde vaccinare ar trebui să fie instrumentul care să permită intrarea în fiecare instituție publică din România.

Întrebată care ar putea fi restricțiile impuse mâine în ședința de urgență convocată de Președintele Klaus Iohannis, Raluca Turcan a precizat că restricțiile vor fi impuse de specialiștii din sănătate.

„Întotdeauna am optat pentru măsuri propuse de specialisti și de aceea mâine va avea loc o sedinta urgența unde specialistii vor impune măsurile pe care Guvernul le va implementa. Cert e ca avem nevoie de o valorizare a certificatului verde. Cred ca în instiutiile publice, certificatul verde trebuie să fie un pasaport de acces la muncă”, a precizat Raluca Turcan, la Digi 24.

Declarația vine în contextul în care, în programul de guvernare al USR se propune aplicarea certificatului verde de vaccinare pe un spectru mai larg, adică pentru magazine, pentru spațiile publice aglomerate, dar și la locul de muncă. Totodată, liderii USR propun demiterea tuturor angajaților de la stat și de la privat care intra în contact cu publicul și care refuza sa prezinte certificatul verde.

Totodată, Raluca Turcan a mai transmis că mâine, guvernul lui Dacian Cioloș nu va trece de Parlament, însă „această criză va fi stopată de urgență pentru că toate forțele politice vor fi obligate să-și redimensioneze pretențiile și să pună pe primul loc sănătatea”.

Retail jobs

Sursa foto: Facebook / Raluca Turcan
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri