Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care prevede modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice în sensul ca sporurile pentru condiţiile de muncă să fie incluse în salariul de bază.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe data de 4 aprilie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Virgil Guran, care a condus şedinţa plenului.

Potrivit proiectului, iniţiat de 27 de parlamentari PNL, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acordat pentru luna anterioară, se introduce în salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare prevăzute de prezenta lege se majorează în mod corespunzător.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, sporurile pentru condiţii de muncă reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se abrogă, mai prevede actul normativ.

Conform expunerii de motive, aplicarea "deficitară" şi "neunitară" a Legii salarizării bugetarilor a generat "multiple discriminări în rândul angajaţilor din sectorul public, precum şi o reprezentare deficitară a politicii salariale în sectorul public".

Iniţiatorii proiectului arată că, "deşi legiuitorul a prevăzut o ierarhizare a funcţiilor publice, în baza unor coeficienţi de ierarhizare şi în temeiul complexităţii muncii şi al pregătirii profesionale, modificările legislative succesive, operate de regulă prin intermediul ordonanţelor de urgenţă, aparent nesemnificative, prin care au fost introduse unele sporuri salariale pentru condiţii de muncă, au introdus distorsiuni majore între valoarea salariului de bază, a soldei de funcţie/salariului de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare şi cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă".

"Astfel, sporurile reglementate în aceste condiţii variază de la 10 - 15% şi ajung la 100% şi chiar şi peste această valoare pentru anumite funcţii de execuţie şi pentru anumite familii ocupaţionale, generând o imagine distorsionată asupra veniturilor brute totale ale angajaţilor din sectorul public", mai explică parlamentarii PNL.

Ei completează că, prin măsurile propuse, cuantumul niciunui salariu, soldă de funcţie sau salariu de funcţie şi indemnizaţie de încadrare nu va scădea şi nu se generează niciun impact bugetar asupra bugetului general consolidat, cheltuielile de personal nefiind afectate.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri