Rata şomajului în zona euro a rămas stabilă în luna martie, la 6,5%, acesta fiind cel mai redus nivel din istorie, în pofida unei conjuncturi economice nefavorabile.

Potrivit datelor publicate de Eurostat, este vorba de cea mai scăzută rată a şomajului înregistrată de la debutul publicării datelor statistice de către Eurostat, în luna aprilie 1998, potrivit Agerpres.

Aceste cifre sunt o dovadă a rezistenţei pieţei muncii în faţa stagnării economice înregistrată în ultimul an şi jumătate. Chiar dacă activitatea economică în zona euro a stagnat, începând de la finele lui 2022, ca urmare a consecinţelor războiului din Ucraina şi exploziei inflaţiei, rata şomajului a continuat să scadă pentru a se stabiliza începând din primăvara lui 2023 la un nivel fără precedent din ultimul sfert de secol.

În cazul Uniunii Europene, rata şomajului a scăzut uşor până la 6% în luna martie 2024, de la un nivel de 6,1% în luna februarie. În România, rata şomajului a scăzut până la 5,3% în martie, de la un nivel de 5,6% în luna februarie a acestui an şi unul de 5,5% în luna martie 2023.

În cifre absolute, 13,258 milioane de persoane din UE erau în şomaj în luna martie, dintre care 11,087 milioane în ţările care fac parte din zona euro. Comparativ cu situaţia din luna februarie, numărul şomerilor a scăzut cu 74.000 persoane în UE şi cu 94.000 de persoane în zona euro.

Cele mai mici rate ale şomajului din UE au fost înregistrate în Cehia şi Polonia (ambele cu 2,9%) şi Slovenia (3,1%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului au fost înregistrate în Spania (11,7%) şi Grecia (10,2%).

Criteriul utilizat de Eurostat pentru a defini şomajul este cel al Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Şomerii, conform definiţiei BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri