Lanțul de cafenele TED'S Coffee Co, fondat de Vasi Andreica, estimează pentru 2020 o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, cu 43% mai mare față de anul trecut.

TED'S va ajunge până la finalul anului la 40 locații la nivel național. De la începutul anului, TED'S Coffee Co a deschis trei noi cafenele, două în București și una în Galați, se arată într-un comunicat de presă.

Din totalul de 40 de locații la care rețeaua TED’S va ajunge până la finele acestui an, 20 vor fi în sistem de franciză. „Cererile de franciză sunt în număr mare și vin atât din țară, cât și din partea românilor din Diaspora. În opinia mea, ca antreprenor, este necesar să existe chimie între francizor şi francizat pentru a construi o relaţie de lungă durată”, a declarat Vasi Andreica.

Taxa de redevență pentru deschiderea unei francize TED'S Coffee Co este de 4% din cifra de afaceri, la care se adaugă 1% costuri de marketing. Totodată, taxa de intrare în franciză TED'S Coffee Co se situează între 5.000 și 10.000 de euro în funcție de tipologia și mărimea locației.

TED’S Coffee Co este un brand de cafenele lansat în anul 2013 care s-a dezvoltat la nivel național în centre comerciale, în clădiri de birouri şi stradal, ajungând la 33 de cafenele.

Sursa foto: TED'S Coffee Co

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri