Reţeaua europeană de street food Sweet Gallery a deschis în România prima unitate în sistem de fraciză, în 2021, pentru brandurile Roll și Cake and Roll. La nivel european, francizele Roll și Cake and Roll se bucură nu doar de un grad mare de popularitate, ci și de ritm accelerat de dezvoltare.

La fel se întâmplă și în România, unde are din ce în ce mai mulți parteneri. În doar câteva luni, rulotele gastronomice furnizate de compania Sweet Gallery, pot fi văzute în centrele comerciale din București, dar și în orașe precum Alexandria, Adjud, Brăila, Craiova, Piatra Neamț, Mangalia sau Tecuci.

Dacă îți surâde ideea deschiderii unei afaceri în sistem de franciză, ești unde trebuie. Abonează-te AICI, iar noi îți prezentăm în fiecare zi de luni povestea unei francize care să te inspire!

De ce rulotă?

Datorită mobilității rulotelor, pot fi abordate mai multe variante de instalare a acestora, cum ar fi în centre comerciale, în zonele de evenimente sau în parcuri. În plus, chiria de exterior este de câteva ori mai mică decât cea pentru spațiile interioare. Mai mult, nu este necesar ca francizatul să facă cheltuieli suplimentare pentru adaptarea spațiilor.

Un mare avantaj este și vânzarea la ghișeu. Accesul este ușor, clientul nu trebuie să intre în local și acționează, de cele mai multe ori, “la impuls”.

Startul rapid al afacerii este asigurat de predarea unei rulote complet echipate, gata de utilizare, cu documentație completă. Rulota are un circuit de apă intern și un subcontor propriu, așa că nu este nevoie decât de racordarea la rețeaua electrică.

Dincolo de toate aceste aspecte, este vorba despre o rulotă în care pot fi desfășurate două afaceri. Noii parteneri de franciză au posibilitatea să aleagă. Ei pot deține doar una dintre variantele de franciză sau pe ambele. Nu este nevoie decât de o zi pentru ca rulotele să fie modificate astfel încât să ofere produse premium, adecvate sezonului, astfel încât francizatul să beneficieze de o remarcabilă continuitate a afacerii.

Cake and RollCake and RollSursa foto: Facebook / Ice and Roll & Cake and Roll România

Locația este un element important atunci când deschizi un business, mai ales unul care este poziționat într-o rulotă. De aceea, compania ajută francizații să găsească un loc cu trafic constant, de regulă în apropierea celor mai populare centre comerciale. În acest sens, compania cooperează cu cele mai mari lanțuri comerciale din Europa și și-a creat un Departament de Comercializare care găsește locații pentru francizați.

Investiție totală: valoarea minimă a investiției, contribuție proprie la finanțarea cu leasing, începe de la 40.000 de lei (depinde de condițiile de leasing aranjate și de opțiunea de business aleasă).

Taxa de franciză: de la 1000 de lei lunar.

Echipament identic cu cel al gelateriilor staționare

Echipamentul punctelor de lucru este identic cu cel gelateriilor staționare. Compania a testat, în punctele proprii, echipamentele și soluțiile, așa că oferă certitudinea îndeplinirii tuturor normelor și standardelor.

Citește și: SPA pentru pantofi: Business-ul inspirat din SUA, demarat într-o prăvălie mică, dar care se extinde prin franciză în toată țara

Asistență pentru finanțare

Noii parteneri sunt ajutați să obțină finanțare, sub formă de credit bancar sau de leasing. Sprijinul include asistență pentru obținerea unei finanțări care să fie întotdeauna adaptată la situația individuală a francizatului. Rețeaua a dezvoltat soluții care să permită începerea afacerii cu aport personal minim.

Cursuri de formare pentru francizați și angajații lor

Compania asigură pregătirea teoretică și practică a francizaților și a angajaților acestora. Cea teoretică se referă la toate aspectele formale, în timp ce cea practică îi învață cum să pregătească un loc de muncă și cum să optimizeze întregul proces, astfel încât să maximizeze profiturile.

În concluzie, Ice and Roll & Cake and Roll este o investiție justificată și o alternativă viabilă pentru cine vrea să aibă o sursă suplimentară de venit sau să își deschidă o afacere cu un brand cu experiență și notorietate.

Vezi și: De câți bani ai nevoie pentru a deschide o franciză Logiscool

Despre Sweet Gallery, rețeaua care operează francizele Ice and Roll și Cake and Roll

Brandul are deja peste 650 de rulote gastronomice în mai multă țări de pe continentul european, iar vedetele produselor sunt înghețata și colacii, în funcție de sezon. În toți anii de existență a francizei, au fost acumulate cunoștințe prețioase privind atât soluțiile de proiectare, cât și echiparea rulotelor. Acum, este posibilă instalarea rulotei în orice loc de vânzare doar într-o oră.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri