Unul dintre ultimii producători britanici de mașini sport, TVR, se chinuie să-și găsească o casă după ce grupul de investitori care deține compania a pierdut drepturile de a produce noul model Griffith într-o uzină aflată în Ebbw Vale, Țara Galilor.

TVR Griffith a fost prezentat, într-o versiune apropiată de cea de serie, în 2017, dar nu a intrat în producție nici în acest an și, având în vedere cele mai vești care au ieșit din Albion, nici 2024 nu este prea roz pentru marca britanică. Noul model, care trebuia să readucă marca la viață după o perioadă de letargie de aproape cinci ani, este propulsat de un motor V8, la fel ca și Griffith-ul aniilor '90.

Embed from Getty Images

Pentru cei care nu sunt atât de familiar cu marca TVR, aceasta a fost fondată de Trevor Wilkinson (cele trei litere ce formează numele constructorului fiind luate din prenumele fondatorului) în 1946, iar primele modele au apărut în 1949. Ulterior, TVR s-a concentrat pe dezvoltarea unor modele ce puteau fi fabricate în numere ceva mai mari, primul din această serie fiind Grantura. Micul GT cu motor frontal a fost urmat de Griffith, dar compania n-a avut succes și s-a prăbușit în 1965, la trei ani după cei Wilkinson însuși se despărțise de „creația” sa.

Embed from Getty Images

Chiar și așa, TVR nu a dispărut de pe firmament, bagheta fiind preluată de Martin Lilley până la începutul aniilor '80 și, mai apoi, de magnatul Peter Wheeler. Sub conducerea celui din urmă s-au produs poate cele mai cunoscute modele moderne ale TVR, inclusiv Tamora, Cerbera și Tuscan. După ce Wheeler a părăsit compania în 2004, rusul Nikolay Smolensky a încercat să salveze TVR și a supervizat lansarea ultimului model de serie, spectaculosul Sagaris. Din păcate, finalul inevitabil a venit în 2013, dar mosorul poveștii părea că va continua să meargă din 2017, când un grup de oameni de afaceri a achiziționat drepturile pentru nume sub conducerea lui Les Edgar.

Embed from Getty Images

TVR, fără vreo mașină produsă în șase ani, dar cu planuri mari

Revenind în prezent, publicația South Wales Argus a scris că guvernul galez a decis să pună pe piață uzina cea nouă din Ebbw Vale, unde TVR ar fi trebuit să înceapă producția lui Griffith. Concret, contractul de exclusivitate dintre autoritățile locale și TVR ar fi expirat, iar asta înseamnă că se caută alți clienți care ar fi interesați de facilitățile de producție existente.

În ciuda acestor probleme, TVR a anunțat că intenționează să lanseze, „în viitor”, o variantă 100% electrică a lui Griffith, dar și o berlină pe baterii și chiar și un SUV. Toate ar ascunde aceeași platformă de tip skateboard furnizată de o companie „respectată în industrie”, dar a cărei identități nu a fost făcută publică. Acest plan a fost dezvăluit acum un an, ca urmare a anunțului că Ensorcia Automotive va investi în TVR.

Compania a anunțat că menține dialogul cu oficialitățile galeze pentru a găsi o locație unde poate începe producția, guvernul din Țara Galilor deținând 3% din companie. În 2016, statul a oferit TVR un împrumut de 2 milioane de euro pe care compania l-a plătit. Inițial, TVR a ales Ebbw Vale deoarece un circuit de curse ar fi trebuit să se construiască în apropiere, iar abandonarea acestor planuri le-a pus bețe în roate celor de la TVR care spun că „trebuie să-și producă mașinile destul de aproape de un circuit de curse”, probabil pentru teste.

Un sediu nou lângă Thruxton arată bine, pe hârtie

Autocar a scris recent că TVR ar vrea să se relocheze lângă circuitul Thruxton, în Hampshire. Nu este cunoscută, însă, data la care vor începe lucrările la un nou sediu și la uzină și nici când (sau dacă) acestea vor fi finalizate. CEO-ul TVR Jim Berriman spunea, în 2022, că uzina din Țara Galilor nu este esențială pentru succesul companiei „deoarece ținta noastră este să dezvoltăm un proces de asamblare ce se poate instala rapid într-o locație anume, deși luăm în calcul opțiuni care să ne permită creșterea pe termen lung”.

Cert este că Griffith, cu al său motor V8 de origine Ford, rămâne la stadiul de vaporware, căci doar câteva prototipuri au fost construite și foarte puțini oameni au avut șansa să le conducă. Pe hârtie, lucrurile arată bine, atât în cazul centrului de lângă Thruxton - unde se va căuta și personal calificat - cât și în cazul mașinii: agregatul produce 400 de cai putere ce sunt transmiși către roți de o transmisie manuală cu șase rapoarte, toată mașina cântărind doar 1.250 de kilograme. Viteza de top ar fi de peste 320 km/h.

Sursa foto: TVR, Beaulieu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri