Compania de servicii de transport privat BlackCab are un nou country manager pentru România, pe Dan Boabeș manager și antreprenor cu 20 de ani în piața industria IT, iar obiectivele noului șef fiind extinderea în alte patru mari orașe din țară, dar și majorarea flotei de mașini electrice.

Printre obiectivele noului manager se mai numără creșterea cotei de piață, consolidarea poziției de lider pe segmentul premium B2B, creșterea profitabilității și atragerea unor surse de finanțare pentru susținerea obiectivelor.

În prezent, BlackCab oferă servicii în București, Timișoara, Cluj și Constanța, dar vrea să ajungă la 8 orașe până la finele anului.

“Ne dorim ca până la finalul anului să acoperim cele mai mari opt orașe din punctul de vedere al populației. O provocare este și creșterea prețului la combustibil, de aceea ne pregătim ca la finalul lui 2023 o parte semnificativă din flotă să fie complet electrică”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Dan Boabeș, country manager BlackCab.

Profilul clienților BlackCab este format atât din companii (cei mai mulți dintre directorii executivi ai celor mai mari 500 companii din România folosesc serviciile BlackCab) cât și din persoane fizice care doresc acces periodic la servicii de transport de calitate.

“Îmi doresc ca BlackCab să fie perceput ca un serviciu de calitate în ridesharing. În ultimii ani, domeniul ridesharingului a cunoscut o degradare accelerată a calității serviciilor și vom face tot posibilul ca acest efect să nu se regăsească și la noi, la BlackCab. Cred că o relație corectă cu șoferii precum și oferirea unor servicii de încredere și sigure către clientți finali pot asigura un echilibru corect și stabil”, a adăugat Dan Boabeș.

De-a lungul anilor, Dan Boabeș (48 de ani) a fondat companii precum SimPlus - un agregator de plăți prin intermediul telefonului mobil, CityLink - furnizor de servicii de car sharing sau proiectul de sănătate mintală și well-being 4mind.ro.

Sursa foto: BlackCab / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri