Programul prin care Profi promite o mai bună calitate a serviciilor și a eficienței magazinelor sale încredințând managementul acestora unor Parteneri cu experiență ajunge la 1200 de magazine la finalul acestei luni.

Odată acceptați în program, partenerii primesc spre gestionare un magazin operațional, cu procese și proceduri gata implementate.

Ei nu trebuie să cheltuiască nimic pentru identificarea, închirierea și amenajarea spatiului, iar în cazul preluării unui magazin cu vechime, acesta are deja o bază formată de clienți fideli.

Totodată, beneficiază de notorietatea brandului PROFI și de strategia de marketing și atragere a clienților, fără a plati taxe de marketing.

Astfel, noul Partener nu trebuie să se preocupe nici în privința fluxului de numerar pentru aprovizionarea cu marfă, PROFI preluând această activitate. Atât Partenerilor, cât și personalului lor, le sunt asigurate programe de pregatire în cadrul acestui program lansat în urmă cu mai bine de nouă ani, într-un model de business de success, care și-a demonstrate pe deplin viabilitatea.

Cu 28.000 de angajați în peste 1.650 de magazine proprii si Partener prezente în aproape 800 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România.

PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse ce ajung la cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine.

Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,6 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul românesc.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri