CEO-ul celui mai cunoscut brand de jeanși din lume, Levi’s Strauss, spune că a știut, nu din prima zi, dar din a doua a sa zi la job în această poziție, faptul că cel mai bun mod de a schimba traiectoria companiei este de a da afară mai mult de jumătate din executivi.
"Cel mai ușor mod de a schimba cultura unei companii este de a-i schimba oamenii. Am avut 11 rapoarte directe (despre executivii companiei, n.r.), iar în primele 18 luni, 9 dintre ei erau plecați", a declarat Charles Bergh, CEO Levi’s Strauss, conform cnbc.
Cu toate acestea, executivul spune că marele său regret este acela că nu a concediat oamenii nepotriviți suficient de repede.
Acesta s-a alăturat de altfel companiei într-o perioadă nefastă pentru aceasta, mai precis în anul 2011, când oamenii deja nu mai cumpărau produsele Levi’s Strauss.
"Brandul era realmente pierdut. Aveam o generație întreagă de consumatori care nu au crescut purtând Levi’s așa cum am făcut eu când eram copil", a mai spus acesta, conform aceleiași surse.
De asemenea, Charles Bergh a mai arătat faptul că performanța companiei era nesigură de mai mult de 10 ani, într-un an, spre exemplu, veniturile companiei crescând în vreme ce profitul scădea, în vreme ce în anul următor profitul își revenea, dar veniturile scădeau.
Citeste si:
Levi's Strauss CEO says his biggest mistake was not firing the wrong people fast enough https://t.co/0HDPvQQ0h6— CNBC (@CNBC) September 27, 2023
În 2017, însă, cu el la conducere, compania a înregistrat o creștere anuală de 8%, cea mai mare din ultimii 10 ani și cu mult peste creșterea de 3,1% de anul anterior. Ulterior, Levi’s a urmat această tendință, astfel că în 2018 compania înregistra o creștere de 14%.
Charles Bergh va părăsi însă poziția de CEO al Levi’s Strauss anul viitor, motiv pentru care spune că moștenirea sa cea mai importantă este faptul că a scos compania din letargie și blazare.
Chiar și așa, însă, mai notează cnbc, nu totul este roz la Levi’s Strauss. Astfel, compania și-a redus așteptările cu privire la profit în 2023, creșterea de anul acesta fiind estimată la 1,5-2,5%, față de marja obișnuită situată între 1,5 și 3%.
Citeste si:
Cu toate acestea, faptul că compania condusă de Charles Bergh și-a îndreptat privirile spre Asia, pare să fie de viitor, mai ales având în vedere faptul că veniturile provenite din vânzările pe piața de pe acest continent au crescut la 18% în al doilea trimestru al anului, ridicându-se la 262 milioane de dolari.
Sursa foto: Shutterstock / marekuliasz
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: