Operatorul de servicii medicale MedLife a preluat 55% din grupul Genesys Medical Clinic din Arad care cuprinde un spital, un ambulatoriu si o farmacie, printr-o tranzactie care se cifreaza la circa 3 milioane de euro.
In ianuarie, compania a anuntat ca anul acesta va investi 25 de milioane de euro in extinderea retelei MedLife prin deschiderea a trei noi spitale, alaturi de clinici si farmacii. In buget sunt incluse si achizitii de unitati medicale.

Genesys Medical Clinic a inregistrat in 2010 o cifra de afaceri de peste 2 milioane de euro, estimand pentru anul acesta o dublare a afacerilor si o crestere semnificativa a numarului de pacienti, potrivit unui comunicat de presa emis de companie.

“2011 reprezinta pentru MedLife un an dinamic in care vom deschide 15 unitati noi (spitale, clinici, farmacii) si vom face achizitii la nivel local, tranzactia din Arad fiind proiectul care da startul planurilor noastre ambitioase din acest an", a declarat Mihail Marcu (foto), presedintele Consiliului de Administratie al MedLife.

El a mai precizat ca MedLife a castigat masiv cota de piata in ultimii ani prin prin suplimentarea serviciilor de ambulatoriu.

“O asemenea tranzactie reprezinta un pas firesc in evolutia oricarui business care doreste sa se dezvolte la alte dimensiuni. Genesys Medical Clinic a avut un start-up foarte reusit pe piata si ne-am dorit ca intr-o noua etapa de crestere sa avem sustinerea unui operator de referinta care sa aduca un plus de valoare companiei in zona de administrare si gestionare a resurselor”, a declarat Adrian Jivan, actionar, administrator Genesys Medical Clinic.

In urma acestei tranzactii, grupul medical din Arad va functiona sub denumirea MedLife - Genesys, denumire care va fi sustinuta de un proces de rebranding stabilit pentru urmatoarea perioada.

MedLife a efectuat prima tranzactie a unui operator local in 2010, cand a cumparat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brasov. Achizitia a depasit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importanta operatiune de cumparare a unui furnizor medical local din ultimii trei ani, derulata de un alt operator de profil.

Reteaua MedLife este formata in prezent din sapte hiperclinici in Bucuresti si in tara, sase centre medicale cu specializare unica, opt laboratoare de analiza proprii, 47 de centre medicale on site (cabinete medicale care deservesc numai angajatii unei companii) si cinci farmacii PharmaLife. Anul acesta vor fi deschise alte trei farmacii, cifra de afaceri a PharmaLife putand ajunge la 2-3 milioane de euro, potrivit unor estimari anterioare ale MedLife.

De asemenea, MedLife detine si cel mai mare spital privat din Capitala, Life Memorial Hospital, o investitie totala de 17 milioane de euro. Compania, care numara in prezent 1.500 de angajati, a fost infiintata de familia Marcu in 1996.

La sfarsitul lui 2010, familia Marcu si IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale, au vandut 36,25% din titlurile MedLife catre fondul privat SGAM Eastern Europe, o subsidiara a grupului francez Societe Generale, intr-o tranzactie estimata la peste 20 de milioane de euro. In prezent, familia Marcu detine 51% din actiuni, iar IFC are 12,75%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri