Începând din acest an, am putea să nu mai fim dependenți de gazele rusești. Nu fiindcă ne-am acoperi necesarul doar din producția internă, ci pentru că avem o altă sursă de importuri – dar mai ales, deoarece am redus substanțial consumul.

”În contextul implementării regulamentului actual, în perioada august 2022-ianuarie 2023 România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media realizată la nivelul UE, de 19%", a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook. Este o veste extrem de importantă, în contextul în care, până la 1 aprilie 2023, nu am putut acoperi necesarul de gaze al României fără importurile de gaze rusești – abia de la 1 aprilie intră în vigoare contractul pentru importurl de gaze din Azerbaidjan.

Cât de mari erau importurile României de gaze rusești

Cum în mod normal România avea un consum maxim 13 miliarde de metri cubi de gaz pe an, o reducere de 21% ar însemna că am ajunge la cel mult 10 miliarde. Cât din acest consum este acoperit de gazele rusești? Nu există date oficiale, mai ales că se cumpără în general prin intermediari - Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi compania germană Wintershall. Dar estimarea este undeva între 20 și 30 de procente din necesarul României.

În 2021, de exemplu, s-a atins un vârf de 3,7 miliarde de metri cubi. În ultimul an, ar fi fost însă doar undeva între 1,46 și 1,64 miliarde de metri cubi.

Cu ce vom înlocui gazele rusești

Chiar și aceste valori mici ar reprezenta semnificativ mai mult decât ne vor livra azerii de la 1 aprilie 2023, adică doar 1 miliard de metri cubi. Dar, pe lângă reducerea consumului, doi factori vin în sprijinul nostru: creșterea producției interne și nivelul bun de înmagazinare în depozite.

În primul rând, producția Black Sea Oil&Gas va aduce, practic, jumătate de miliard de metri cubi de gaze naturale în plus față de 2022, din exploatarea din Marea Neagră. De asemenea, Romgaz ar trebui să introducă în producție 6 sonde noi la Snagov, care vor mai adăuga 0,6 milioane de metri cubi pe zi – deci, per total ar mai putea adăuga încă aproximativ 150 milioane de metri cubi în 2023.

De asemenea, ieșim din sezonul rece cu un nivel bun de înmagazinare în depozitele de gaze, potrivit datelor GIE – peste 40%, în condițiile în care și 20% era satisfăcător.

De 45 de ani suntem dependenți de gaze rusești

Astfel, pentru prima dată în ultimii 45 de ani, România ar putea să nu mai fie dependentă de gazele rusești. Livrarea acestora a început efectiv în 1978, după ce oficialii comuniști au realizat că nu ne putem acoperi necesarul de gaze naturale doar din producția internă, în condițiile epuizării rapide a rezervelor României, astfel că au apelat la Uniunea Sovietică. De atunci și până la momentul actual, țara noastră nu ar fi avut cum să își acopere consumul fără importurile din URSS și apoi din Federația Rusă.

Poate părea paradoxal, dar această relație comercială chiar s-a intensificat după căderea regimurilor comuniste, când au fost inaugurate două noi conducte pentru importuri. Contractele au fost inițial cu Gazprom, iar apoi cu intermediari, așa cum sunt și acum, o situație care nu s-a dovedit deloc avantajoasă. În plus, costurile politice ale importurilor din Rusia au devenit tot mai problematice.

De ce nu am importat până acum gaze din alte țări

Până la deschiderea conductei de gaze între Grecia și Bulgaria, România nici nu ar fi avut cum să importe gaze din altă parte. Acest interconector, inaugurat în toamna anului 2022, după multe amânări, a dat României posibilitatea să se lege la TAP, gazoductul care aduce în Europa gazele din Azerbaidjan, și să avem astfel o alternativă. Iar LNG nu am putut importa fiindcă nu avem un terminal, deși au existat discuții în acest sens - care au fost reluate acum, tot cu azerii.

Partea mai puțin bună este că reducerea consumului a fost cauzată, atât la consumatorii casnici cât și la cei non-casnici, de creșterea prețului gazelor. Ea a dus la închiderea sau suspendarea activității unor întreprinderi - în primul rând, Azomureș, care reprezenta chiar și 10% din consumul de gaze al României. Oficialii promit însă că vor găsi soluții pentru această situație.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri