Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna septembrie la 8,8%, de la 9,4% în august, scădere sub așteptările analiștilor care anticipau un nivel de 8,7%, în vreme ce ING Bank miza pe un procent de 8,45%. Conform lui Valentin Tătaru, economistul șef ING Bank, românii vor mai avea de rezistat o perioada în fața inflației ridicate. ING are o țintă de inflație de 7,1% pentru finalul acestui an, estimare ce poate părea „mai degrabă optimistă” după cum recunoaște chiar Valentin Tătaru.

După mai bine de un an și jumătate cu o inflație de peste 10%, scumpirile au marcat o încetinire în luna iulie, când rata inflației a ajuns sub 10%. Cu toate acestea, economistul șef ING România spune că procesul de scădere a inflației pare a fi de lungă durată. Estimarea ING privind rata inflației pentru finalul anului este de 7,1%, iar cea de a finalul 2024 de 4,2%.

„Presiunile asupra prețurilor au depășit marginal estimările noastre în aproape toate categoriile. Acest lucru a dus la o menținere a inflației de bază* la 11,4%, peste estimarea noastră de 11,2%. Ne așteptăm în continuare să vedem o inflație de bază de o singură cifră în luna noiembrie și să încheiem anul cu o rată sub 9%. Perspectivele pentru 2024 rămân în mare parte neschimbate”, declară Valentin Tătaru, economist șef ING România.

*Inflația de bază este componenta ratei inflatiei care este persistentă și care exclude modificarea prețurilor relative. „Inflația de bază” (Core Inflation) este folosită în deciziile de politică monetară.

Banca Naţională a României semnala, la începutul lunii octombrie, că, potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă până la finele anului curent în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (august 2023), în principal sub influenţa efectelor de bază şi a corecţiilor descendente ale cotaţiilor unor mărfuri, precum şi în condiţiile recoltei bogate pe plan intern şi ale plafonării temporare a adaosului comercial la produse alimentare de bază.

În august, BNR a revizuit ascendent, la 7,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 4,4% pentru sfârşitul lui 2024. Fondul Monetar Internaţional estimează că rata inflaţiei va scădea de la 7% la 4% la finalul anului 2024, însă rămâne peste ţinta Băncii Naţionale a României.

Experții financiari anunță la cât va ajunge inflația: mai pesimiști decât economiștii lui Isărescu

Asociaţia CFA România, organizaţia profesioniştilor în investiţii, prognozează că o inflaţie medie de 7,58% în următoarele 12 luni. Dacă comparăm cu prognoza pe următoarele trimestre a BNR, observăm că economiștii din Banca Națională sunt mai optimiști față de peisajul economic viitor.

Vicepresedinte al Asociatiei CFA Romania declara: “În contextul anticipatelor majorari de taxe indicatorul de incredere a scuzut puternic in luna august. De asemenea anticipatiile de majorare a taxelor indirecte, a avut un efect de crestere usoara a anticipatiilor inflationiste. In contextual incertitudinii ridicate si anticipatiile de crestere economica pentru 2023 s-au redus substantial.”

Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Romania a scazut semnificativ in luna august, (cu 7,5 puncte) la valoarea de 47,9 puncte. Aceasta situatie s-a datorat scaderii ambelor componente ale indicatorului, insa se remarca scaderea componentei de anticipatii cu 8,8 puncte pana la valoarea de 38,3 puncte. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni a crescut usor fata de exercitiul anterior si s-a situat la valoarea medie de 7,58%.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri