Măsura plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază va fi prelungită cu 90 de zile, în timp ce alte nouă produse, respectiv carne tocată, usturoi, orez, bulion de roşii, cozonac, margarină, drojdie, smântână şi pere, vor fi adăugate în listă, potrivit unui proiect de OUG postat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilităţile în locuinţe şi gospodării cresc şi, ţinând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum creşte, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderenţă achiziţia de alimente, pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, s-a considerat ca fiind necesară extinderea perioadei de aplicare a prevederilor OUG nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare pentru o nouă perioadă de 90 de zile. Proiectul de act normativ de modificare a OUG nr. 67/2023 prevede extinderea listei cu produse agricole şi alimentare cu următoarele produse: carne tocată, usturoi, orez, bulion de roşii cozonac, margarină, drojdie, smântână şi pere", se arată în comunicatul MADR.

O altă măsură nou introdusă prin acest proiect vizează produsele agricole şi alimentare care intră vrac pe teritoriul României şi nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare. În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune.

Aceste produse sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantităţi de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 litri, precizează MADR.

De asemenea, proiectul de act normativ aduce unele clarificări la măsura de limitare a comisionului de decontare la un procent de 1%, care poate fi aplicat comercianţilor de către unităţile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau hârtie, şi de tipul acestora.

Potrivit noilor prevederi măsura se aplică pentru toate produsele agricole şi alimentare care se pot achiziţiona cu acestea, fără a se limita la produsele prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă.

MADR a postat vineri în transparenţă decizională proiectul de OUG ce vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.

Reprezentanţii instituţiei susţin că instituirea măsurii cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare prin limitarea, pentru o perioadă de 90 de zile, a adaosurilor comerciale practicate în procesarea, distribuţia şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale a determinat scăderea preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, a crescut puterea de cumpărare a populaţiei.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 a intrat în vigoare pe 1 august 2023.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri