Românii care denunță fapte de evaziune ar putea primi de anul următor un procent din valoarea fraudei, conform ministrului de finanțe, Marcel Boloș. Acest lucru se întâmplă în contextul în care România este campioana europeană la deficitul de încasare a TVA.

"Ne gandim să fie un procent din fapta şi din contravaloarea faptei de evaziune pentru că e, până la urmă, meritul persoanei care a constatat. Dacă sunt mai multe persoane care sesizează aceeaşi faptă, ne putem gândi şi la un sistem de stimulare proporţională", a declarat Marcel Boloș pentru Observator News.

Remunerarea celor care denunță evaziunea fiscală nu este pentru prima dată pe masa Ministrului de Finanțe. Deputatul PNL Sebastian Burduja publicat acum doi ani un proiect care prevedea recompense de 30% din suma recuperată din prejudiciul cauzat statului, dacă suma recuperată depășea 100.000 de lei, dar și un procent mai redus, de 15%, dacă avertizorul era autor, instigator sau complice.

Conform celor mai recente cifre privind deficitul de încasare a TVA, statele membre UE au pierdut venituri din TVA în valoare de aproximativ 61 de miliarde de euro în 2021, o scădere de aproximativ 38 miliarde de euro faţă de datele revizuite din 2020, majoritatea statelor membre UE înregistrând progrese în asigurarea conformării la plata TVA, se arată într-un raport publicat de Comisia Europeană.

Suma de 61 de miliarde de euro reprezintă venituri pierdute din: fraudă şi evaziune în materie de TVA, practici de optimizare şi evitare a TVA-ului, falimente nefrauduloase, insolvenţe financiare şi greşeli de calcul.

Disparităţile între statele membre UE s-au menţinut în 2021, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA, cu o pierdere de 36,7% din veniturile din TVA, urmată de Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%). Cele mai reduse deficite au fost înregistrate în Ţările de Jos (minus 0,2%), Finlanda (0,4%), Spania (0,8%), Estonia (1,4%) şi Slovenia (2%). În 2020, România a avut de asemenea cel mai mare deficit de încasare a TVA, dar primele estimări pentru 2022 sugerează o îmbunătăţire a situaţiei TVA, anunţă Comisia Europeană.

Sursa foto: Facebook/ Marcel Boloș

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri