Parlamentul a votat, miercuri, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. S-au înregistrat 294 de voturi "pentru" şi 84 de voturi "împotrivă".

Proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2024 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2024.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2024 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 2.032 lei începând cu data de 1 ianuarie 2024, reprezentând o majorare cu 13,8% faţă de valoarea din anul 2023 de 1.785 lei; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2024 la 7.567 lei, faţă de 6.935 lei estimat pentru anul 2023, şi 6.126 lei realizat în anul 2022; scăderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2024 la 215.000 persoane, de la 235.000 persoane la finele anului 2023; scăderea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2024 la 2,7% faţă de 2,9% la finele anului 2023.

Pentru anul 2024, bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 134.982.538.000 lei, iar la cheltuieli în sumă de 134.982.538.000 lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare. Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 243.160.000 lei, iar la cheltuieli în sumă de 161.815.000 lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 81.345.000 lei.

Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2.314.892.000 lei,
iar la cheltuieli în sumă de 2.094.627.000 lei la credite bugetare şi în sumă de 2.154.627.000 lei la credite de angajament, cu un excedent de 220.265.000 lei.

Buget votat cu scandal în plenul Parlamentului

Dezbaterile în plen asupra bugetului de stat au durat aproximativ 7 ore, fiind depuse peste 20.400 de amendamente.

Dintre acestea, în comisiile de specialitate şi plen au fost admise 962, iar 19.470 respinse.

La discuţiile din plen, au fost acceptate doar câteva amendamente dintre cele respinse iniţial în comisii, propuse de UDMR şi AUR, care vizează suplimentări de fonduri pentru susţinerea programului pentru învăţarea limbii şi literaturii române şi, respectiv, pentru lucrări de construire/reparaţii la biserici, comunităţile locale.

Parlamentarii AUR au protestat de mai multe ori pe parcursul şedinţei, stând în picioare lângă tribună şi afişând pancarte pe care scria: "40% pentru profesori". La dezbaterea anexei bugetului Educaţiei, aceştia au părăsit şedinţa, liderul AUR, George Simion, anunţând că protestează, astfel, pentru respingerea amendamentelor de majorare a salariilor profesorilor.

Guvernul a aprobat, pe 15 decembrie, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat pentru 2024.

Anul viitor, bugetul României va fi axat pe investiţii în valoare de circa 7% din PIB, precum şi pe o creştere economică de 3,4%, în timp ce deficitul bugetar este estimat la 5% din PIB, arată proiectul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri