S-au încheiat lucrările la al doilea terminal de pasageri ca mărime construit în România după 1989, cel al Aeroportului din Iași.

Potrivit oficialilor, noul terminal de pasageri T4 al Aeroportului Internațional Iași va avea o capacitate de 3,5 milioane de pasageri pe an de la 31 martie 2024, adică data la care vor fi eliminate controalele la frontierele aeriene și maritime, prin intrarea României în spațiul Schengen. Aeroportul a avut în 2023 un trafic record: 2,34 milioane de pasageri.

Lucrările la noul terminal de la Iași au fost finalizate de austriecii de la Strabag în puțin peste 1 an. Terminalul are peste 31.000 mp suprafață desfășurată, trei niveluri (subsol, parter, etaj) și, în premieră în România, folosește ca sursă de energie un parc fotovoltaic întins pe 1 hectar, cu o capacitate de 1 MWh. De asemenea, are o parcare de 600 locuri cu 13 stații de încărcare a vehiculelor electrice.

În noul terminal de la Iași vor fi 20 de birouri de check-in, 8 birouri pentru self check-in , 5 filtre control de securitate + 1 filtru VIP, 7 porți de îmbarcare, dintre care 3 cu airbridge-uri și porți la Sosiri. De asemenea, va exista un salon VIP Lounge și un salon Business Lounge.

Valoarea acestui proiect este de circa 100 milioane euro, finanțare fiind în proporție de 85% asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Sursa foto: Facebook / Irinel Ionel Scriosteanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri