Numarul societatilor comerciale cu participare straina la capital nou inregistrate a crescut cu 29,1%, iar capitalul social subscris de societatile comerciale noi a crescut cu 101,3% in primele 11 luni ale anului trecut fata de aceeasi perioada din 2006, a anuntat Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS).
Potrivit ARIS, bilantul pentru anul 2007 arata ca in portofoliul acesteia sunt cuprinse 99 proiecte (finalizate si in derulare), in valoare totala de peste opt miliarde de euro, cu un impact social de aproximativ 48 de mii de locuri de munca.

Vice presedintele ARIS, Monica Barbuletiu, a declarat, marti, in cadrul unei mese rotunde cu presa, ca dintre cele 99 proiecte, unele depasesc valoarea de 100 milioane de euro, dar datorita faptului ca in mare parte acestea sunt confidentiale, nu poate fi facut public numele acestora. De asemenea, printre cele 99 proiecte sunt si unele cu valoare mica, dar care sunt semnificative din punct de vedere al valorificarii potentialului sectorial.

Monica Barbuletiu a precizat ca, pe langa proiectele mari din portofoliul ARIS deja cunoscute, precum sunt Renault Technologie, Delphi Diesel, Honsel, Nokia, Ericsson, au fost facute publice si proiectele Pirelli Ambiente Technology in domeniul componentelor auto, cu o valoare de 25 de milionane de euro, BYD China in domeniul componentelor electronice si IT, proiect in valoare de 20 de milioane de euro, compania belgiana Walkens, care are un proiect in valoare de 5 milioane de euro in domeniul imprimeriei si materialelor publicitare, compania Hirschmann, cu un proiect de 5 milioane de euro in domeniul cablajelor auto, si compania Helovet din Belgia, cu trei milioane de euro investiti in domeniul echipamentelor si dotarilor unitatilor medicale.

Pe de alta parte, potrivit datelor furnizate de ARIS, provenite de la Banca Nationala a Romaniei, pentru anul 2007 s-au anuntat investitii straine in valoare de 7.076 miliarde de euro, ceea ce confirma previziunile Agentiei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri