Preturile productiei industriale au crescut in februarie cu 0,58% fata de luna anterioara, pe fondul scumpirilor inregistrate in toate sectoarele de activitate, insa ritmul anual de crestere s-a temperat la 6,17%, a anuntat Institutul National de Statistica (INS).
In ianuarie, ritmul anual de crestere a preturilor productiei industriale a fost de 6,99%, potrivit NewsIn

Preturile productiei industriale pe piata interna au crescut in februarie cu 0,7% comparativ cu ianuarie, iar cele de pe piata externa au urcat cu 0,2%, potrivit datelor Statisticii.

Cel mai mult au saltat in februarie preturile in industria prelucratoare, cu 0,71% fata de luna anterioara, urmate de cele de la distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare, cu 0,23%. Preturile produselor din industria extractiv au urcat cu 0,16%, iar cele din activitatea de productie si furnizare de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, cu 0,07% fata de ianuarie.

Pe marile grupe industriale, cresteri de preturi au avut produsele din industria bunurilor de uz curent (+1,9%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+1,3%) si industria energetica (+0,7%). In schimb, au fost constatate scaderi ale preturilor produselor din industria bunurilor de capital, de 0,29%, respectiv in industria bunurilor intermediare, de 0,23%.

Fata de februarie 2008, cresteri de preturi peste nivelul inregistrat pe total industrie au avut loc in a doua luna din 2009 la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, de 8,09%, distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare, de 8% si industria prelucratoare, de 6,8%, in timp ce in industria extractiva au fost inregistrate ieftiniri, de 7,29%.

Pe marile grupe industriale au fost raportate cresteri semnificative de preturi la produsele din industria bunurilor de uz curent (+12,97%), a bunurilor de folosinta indelungata (+11,05%), a bunurilor de capital (+10,89%), precum si in industria bunurilor intermediare (+10,17%). Spre deosebire, preturile produselor din industria energetica au scazut cu 5,46%.

INS a precizat ca datele au fost recalculate conform noii Clasificari a Activitatilor Economiei Nationale (CAEN Rev.2) si ca urmare a schimbarii anului de baza si sistemului de ponderare, mentionand, totodata, ca datele pentru luna februarie 2009 sunt provizorii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri