Peste 200 de angajati ai Aeroportului International Mihail Kogalniceanu din judetul Constanta au declansat, astazi dimineata, o greva japoneza pe termen nelimitat, fiind nemultumiti de faptul ca nu a fost incheiat contractul colectiv de munca.

Liderul de sindicat al aeroportului, Emanoil Roiu, a declarat ca angajatii vor purta banderole albe pe perioada nedeterminata.

Emanoil Roiu spune ca dupa esuarea discutiilor care au avut loc intre sindicat si reprezentantii aeroportului la Inspectoratul Teritorial de Munca, negocierile cu administratia nu au dus la niciun rezultat, motiv pentru care au decis sa declanseze greva japoneza, transmite NewsIn.

Acesta a precizat ca, daca revendicarile nu le vor fi solutionate, angajatii vor declansa greva generala.

Ilie Sandu, secretarul general al sindicatului salariatilor de la Aeroportul International Mihail Kogalniceanu, a declarat ca principalele nemultumiri ale sindicalistilor sunt taierea sporului de aviatie de 10% si neacordarea primelor de vacanta in cuantum de 500 de lei.

Directorul general al Aeroportului International Mihail Kogalniceanu, Cristian Pavalasc, a declarat ca este o forma de protest legala. Potrivit acestuia, multe din revendicarile sindicalistilor sunt greu de inteles, iar criza economica este unul din motivele pentru care administratia nu poate accepta unele revendicari.



Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Aeroportul din Constanta ar putea primi 58,5 milioane de lei de la MT