Se deschide primul magazin de marfa confiscata in Bucuresti. Afla unde

Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti va deschide astazi primul magazin de bunuri confiscate din Capitala, produsele fiind destinate atat persoanelor fizice, cat si firmelor, a anuntat Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), scrie Mediafax.

"Incasarile din valorificarea bunurilor confiscate au crescut cu 13% in primele 10 luni ale anului 2010 comparativ cu aceeasi perioada a anului 2009. Acest fapt se datoreaza, pe de o parte, intensificarii activitatilor de control ale ANAF si ale structurilor subordonate - Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor, iar pe de alta parte se datoreaza unei mai bune organizari a activitatii de valorificare. Speram ca, odata cu deschiderea in Capitala a acestui prim magazin ANAF de vanzare a marfurilor confiscate, incasarile din valorificarea acestor bunuri vor creste semnificativ", a declarat intr-un comunicat presedintele ANAF, Sorin Blejnar (foto).

Costurile pentru amenajarea magazinului, situat pe strada Mariuca nr. 14, intr-un fost sediu al Administratiei Finantelor Publice sector 4, s-au ridicat la circa 15.000 lei.

ANAF a incasat 35,2 milioane lei in primele zece luni la nivel national din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate sau alte sume platite odata cu confiscarea. Institutia dispune in prezent de 21 magazine de valorificare proprii in toata tara.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri