Reprezentantele a două asociații de doctori de familie din România se declară preocupate de modul în care se va face întoarcerea elevilor în unitățile de învățământ, în actualele condiții de pandemie. Ele consideră că rămân probleme care ar trebui rezolvate, deși mai sunt doar câteva zile până la începerea școlii, potrivit Sinopsis, scrie G4Media.ro.

Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, și președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, consideră că ar trebui să se renunțe, în primul rând, la diversele adeverințe medicale cerute de școli și grădinițe, căci hârtiile acestea implică, pe lângă birocrație, și riscuri de îmbolnăvire în vizitele inutile ale părinților și copiilor la cabinetele medicale.

Doctorii de familie vor fi primele cadre medicale apelate de părinți în caz de îmbolnăvire a copilului, de aceea ei subliniază că nu există protocoale clare și că le va fi greu să facă diferența între o gripă și formele medii și severe de Covid-19.

Sursa foto: Oksana Kuzmina | Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri