Evoluția tehnologică, schimbările climatice și evoluția demografică rapidă, redefinesc continuu abilitățile pe care elevii trebuie să le dezvolte astăzi pentru a deveni angajați productivi și cetățeni model ai zilei de mâine.Cu toate acestea, unele lucruri nu se schimbă. Pentru ca poarta către viitor să se deschisă, e nevoie de abilități de bază și mai ales de exersarea acestora. Cea mai fundamentală dintre aceste competențe este alfabetizarea.

Înainte de a citi pentru a învăța, trebuie să înveți să citești. Înțelegerea a ceea ce citești este, fără îndoială, cea mai importantă abilitate pe care un copil trebuie să o învețe în primii ani de viață, în școală. Fără aceste abilități se creează decalaje care se accentuează de la an la an. Deși școlile din întreaga lume găzduiesc mai mulți elevi înscriși ca niciodată în școlile primare, un număr mare dintre ei nu reușește să citească până la absolvire. 53% dintre copiii din țările cu venituri mici și medii nu sunt capabili să citească și să înțeleagă un text simplu la vârsta de zece ani, arată un studiu realizat de Banca Mondială.

În România, antrenamentul național pentru îmbunătățirea scorului țării noastre la nivel internațional este cu atât mai important, cu cât cel mai recent raport PISA, realizat în anul 2018, arată procente îngrijorătoare pentru România: 44% analfabetism lingvistic, 44% analfabetism numeric, 45% analfabetism știintific. Prin urmare, dacă am avea în România doar 10 copii, 4 dintre ei nu ar înțelege ce citesc și 4 dintre ei s-ar rătăci pentru nu ar ști să citească plăcuța cu numele unei străzi.

Analfabetism funcțional înseamnă că acei copii pot citi, pot silabisi, problema e că nu sunt funcționali în relație cu textul respectiv. Nu pot interacționa într-un mod în care să aibă sens. Ei nu înțeleg textul respectiv, nu pot lua decizii în baza acestuia (...) Îi zice funcțional pentru că nu poți funcționa fără el în societate (...) Ține de nivelul cel mai bazal cu sens, de interacțiune cu alte persoane, de la lucrurile cu adevărat triviale de genul cititul unei rețete, cititul unui prospect de la un medicament, ca să poți să înțelegi care sunt contraindicațiile, sau cititul instrucțiunilor de la mașina de spălat.

Dragoș Iliescu, expert internațional în testare educațională și fondator BRIO (foto)

Platforma Alfabetar, un remediu pentru analfabetismul funcțional din România

Alfabetar este o platforma nouă în România care pune la dispoziție resurse digitale pentru prevenirea şi reducerea decalajelor de literaţie (scris, citit şi înţelegerea textului). Lansată de Edu Networks, cu sprijinul BRD - Groupe Société Générale, și dezvoltată de o echipă de specialiști în literație, Alfabetar este o soluție pe care profesorii o pot folosi, în mod gratuit, pentru a evalua abilitățile de scriere și citire ale elevilor. Platforma oferă resurse personalizate pentru nevoile fiecărui elev, compatibile cu rezultatele unei evaluări specializate.

„Cred ca este prima data când cineva se uita sistematic la aceasta problemă. Are o șansa sa aibă impact la nivel național. După bunul principiu romanesc, suntem prea săraci să ne cumpăram lucruri ieftine. Nu ne mai permitem să tragem gloanțe în aer, acesta ar putea fi the silver bullet fiindcă poate avea impact sistemic. Practic, ce avem aici este tandem, un instrument de măsurare plus intervenție”, mai spune Dragoș Iliescu.

Platforma Alfabetar este disponibilă gratuit pentru orice instituție de învățământ din România. Resursele sunt dezvoltate în acord cu programa școlară, iar instrumentul poate fi folosit pentru ca învățătorii și educatorii să poată genera instant resurse personalizate, gata de folosit la clasă, în timpul orelor de curs. Mai mult, rezultatele obținute sunt evaluate și monitorizate exclusiv de educatorul sau de profesorul de la clasă și nu sunt necesare aprobări suplimentare pentru folosirea acestei platforme.

„Este prima dată când avem un fir roșu de la naștere și până spre liceu. Îl vom perfecționa, desigur, dar asta ne permite o abordare continuă înțelegând faptul că nu ai cum să joci din prima pe Wimbledon, dacă nu te antrenezi. Așa e și cu competențele de literație. Nu ai cum să ajungi o persoană care gândește critic și car îmbrățișează textele dacă nu te-ai antrenat din primul moment când ai ieșit din burtă și dacă nu te antrenezi continuu. Reflecția, gândirea critică și creativă nu apar peste noapte și atunci e momentul să ai un fir continuu.

Daniela Stoicescu, profesor si formator Infinit EDU, din partea Edu Networks

Alfabetar va fi disponibilă gratuit pentru orice profesor din România începând cu a doua jumătate a lunii mai și va fi lansată printr-un eveniment susținut de o echipă de experți în literație și testare, anunță realizatorii proiectului.

Analfabetismul funcțional este asociat cu abandonul școlar

Sărăcia educațională afectează un număr mare de copii din România. În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală, iar abandonul școlar anual a atins cifra de 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial și liceal, arată datele colectate de organizația Salvați Copiii.

Părăsirea timpurie a școlii reflectă incapacitatea de readucere la școală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,2% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puțin, deși țintă fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul acestui an.

„Printre efecte, analfabetismul funcțional este asociat cu abandonul școlar, cu lipsa progresului școlar, lipsa înregimentării în sistemul de educație universitar și, evident, lipsa de oportunități ulterioare în piața muncii. Practic e o problemă masivă în economie (...) De ce? În mod evident pentru că ai o forță de muncă necalificată care nu poate participa la economia mondială, în acele segmente care avansează rapid și produc mai multă valoare”, mai adaugă Dragoș Iliescu.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri