Senatul a respins cererea de reexaminare a legii care prevede introducerea educației sexuale în școli, solicitată de președintele Klaus Iohannis.

Formațiunile politice care au contestat introducerea orelor de educație sexuală și au susținut varianta legii în care cursurile sunt denumite „educație sanitară” sunt PSD, PNL și AUR. Doar USR PLUS a susținut necesitatea introducerii educației sexuale în școli și modificarea formei actuale a legii. Participarea elevilor la astfel de cursuri rămâne în continuare condiționată de acordul părinților.

Citește și: Asociația Tineri pentru Tineri, despre educația sexuală în școli: Dezbaterea de acum demonstrează incompetența statului de a gestiona astfel de situații

În noiembrie 2020, Klaus Iohannis a reîntors în Parlament o lege care înlocuia expresia „educație sexuală” cu „educație sanitară” și care condiționa predarea acesteia în școli de acordul părinților. Șeful Statului arăta atunci că „Prin introducerea sintagmei `educație pentru viață, inclusiv educație sanitară`, textul de lege se îndepărtează de principiul `promovării educației pentru sănătate`” și elimină sau simplifică practic noțiunile de educație sexuală, notează Digi24.

Săptămâna trecută, însă, parlamentarii din Comisia de Muncă, familie și protecție socială din Senat au votat împotriva acestor modificări, adică, mai simplu spus, vor ca educația sexuală să se afle cât mai departe de școală.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri