Începutul unui nou an școlar bate la ușă, pe 13 septembrie fiind ziua cea mare, dacă o putem numi așa. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, speră ca elevii să poată reveni fizic, în bănci, în ciuda valului patru al pandemiei. Cât despre profesori, se discută testarea acestora înainte de ore, un procedeu similar celui adoptat în cazul cadrelor medicale. Cîmpeanu precizează această măsură este încă la nivel de discuție.

”Întotdeauna pledez pentru prezentarea de argumente, cu multă perseverență și cu competență asigurată de personalul medical, pentru ca și aceia dintre colegii noștri care nu au înțeles încă importanța vaccinării pentru ei înșiși și pentru întreg sistemul de educație să poată înțelege acest lucru. Nu sunt un adept al obligativității, dar avem aceste discuții cu Ministerul Sănătății. Vom vedea care sunt măsurile care se impun de comun acord între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății”, a declarat Cîmpeanu, invitat la Digi24.

Cîmpeanu a vorbit și despre creșterea salariilor profesorilor, despre care a menționat că aceasta va fi ghidată de performanță, dar și de egalitate.

”Există un pachet de mecanisme de susținere a atractivității în activitatea didactică. Aici se regăsește și creșterea salarială. La 1 august vor fi depuse propunerile, iar la 10 septembrie, va începe implementarea. La 1 octombrie vom ști cum vor fi acordați bani în plus profesorilor”, a mai spus ministrul.

Direcțiile din România Educată

Ministrul a reamintit care sunt direcțiile din planul România Educată din PNRR, în valoare de 3,6 miliarde de euro, prin care urmărește, spune acesta, să stingă inechitatea din sistemul de educație românesc.

Citeste si:
Cîmpeanu: Vom lămuri lansărea chestionarelor privind intenția...
Cîmpeanu: Vom lămuri rapid...

Inechitatea în sistemul de educație este cea mai mare problemă a României.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Cele cinci direcții România Educată sunt:

  • îmbunătățirea infrastructurii,
  • digitalizarea educației,
  • susținerea învățământului dual (sprijin pentru piața muncii),
  • educația timpurie,
  • reducerea abandonului școlar.

Acesta a mai adăugat și faptul că ministerul pe care îl conduce se află la o execuție bugetară de 50%, ținând cont de faptul că 540 de milioane de lei au fost luate de la bugetul de stat pentru susținerea burselor elevilor.

Citeste si:
Gândirea critică ar trebui inclusă la fiecare materie predată în școli
Profesor: Gândirea critică ar...

Nu în ultimul rând, ministrul a menționat că este foarte posibil ca anul școlar să se extindă din 2022.

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri